Proba de foc a cărţilor/ de Lucian Vasilescu

Cea mai celebră „sesiune” de ardere în public a cărţilor a avut loc în anul 1933, la puţină vreme după ce Hitler a preluat puterea absolută în Germania. Atunci, naziştii au pus pe foc, în Piaţa Operei din Berlin, toate titlurile care nu corespundeau „spiritului german”. Meticuloşi şi consecvenţi, inchizitorii nazişti ai cărţilor şi-au continuat lucrarea diabolică în mai mult de 20 de oraşe cu tradiţie universitară din Germania.

Hemingway, Henri Barbusse, Jaroslav Hasek, Bertolt Brecht, John Dos Passos, Ilja Ehrenburg,  Lion Feuchtwanger, Jack London, Heinrich Mann, Erich Maria Remarque, Stefan Zweig, Maxim Gorki, Aldous Huxley, Emila Zola, James Joyce – cu aceşti autori lista celor declaraţi proscrişi de către nazişti abia începea.

Recent, un nou „justiţiar” (român, de această dată) a dat foc unui volum de Mircea Cărtărescu şi a distribuit „clipul” incinerării pe youtube, însoţit de comentariul său făcut în spiritul „acuzatorilor populari” de odinioară. În opinia celui care a aprins, la propriu, cartea lui Cărtărescu, autorul incinerat se face vinovat de delict de opinie pentru o frază pe care a rostit-o, ca invitat, în cel mai recent clip muzical al trupei „Taxi”. 

Chiar dacă la altă scară, istoria se repetă iar Cărtărescu se găseşte, cum se vede, într-o companie foarte selectă, a autorilor ale căror cărţi au fost supuse „probei de foc”.