Que viva, Picasso!/ de Radu Constantinescu

Autor: Radu Constantinescu 14.04.2016

Inspirat titlul ales de curatorii expoziţiei Picasso, aflată în aceste zile pe simezele Muzeului Naţional de Artă din Cluj-Napoca! Într-adevăr, Picasso trăieşte cu noi, printre noi, este la fel de proaspăt şi de puternic ca şi în urmă cu 100 de ani. Am făcut trimitere la această cifră centenară, deoarece expoziţia „Que viva, Picasso! Grafică şi ilustraţie de carte” acoperă, prin  selecţia sa, întreaga perioadă 1916 - 1961 din creaţia artistului. Conceptul curatorial eleborat de Thomas Emmerling (colecţionarul căruia îi aparţin lucrările şi materialele documentare) şi Dan Breaz, muzeograf în cadrul instituţiei de cultură clujene, evidenţiază capacitatea specială a lui Picasso de a aborda în maniera sa inconfundabilă mituri ale artei, ca şi teme ale literaturii universale, de a le re-interpreta filtrate prin sensibilitatea sa debordantă, demolatoare de canoane. Tendinţă cu atât mai evidentă în intervalul de la sfârşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960, ilustrată prin unele din cele mai fascinante cicluri ale operei sale grafice, prezente acum în integralitatea lor la Cluj.

Ordinea expunerii acestor cicluri în sălile muzeului oferă o imagine cronologică asupra dezvoltării unei părţi semnificative şi consistente a operei create de artist, printr-o continuă diversificare a tehnicilor graficii. Expoziţia se deschide cu unul dintre cele mai puternice cicluri ale graficii semnate de Picasso: Jean Cocteau. Picasso de 1916-1961. Este vorba despre 24 de litografii alb-negru, reunite într-un volum realizat în 199 de exemplare, numerotate distinct. În partea de jos a paginii exemplarului de autor, reprodus alăturat, se pot observa semnăturile originale ale celor doi mari artişti.

I se adaugă, în sălile următoare, ciclul De mémoire d’ homme, 9 litografii datate 1950, ilustrând poemul avangardist cu acelaşi nume al lui Tristan Tzara, L’ espace de la flûte din 1959, Tauri şi toreadori, 1957-1959 şi, nu în ultimul rând, ciclul din 1958 - Meninele şi viaţa, dialog tulburător peste secole între doi mari pictori, având ca subiect celebra pictură semnată de Velasquez. Un loc central este rezervat în expoziţie cópiilor celor două tablouri despărţite, pe scara istoriei artei, de trei sute  de ani. Amplasate unul lângă celălalt, ele emoţionează în egală măsură, mărturie a capacităţilor nelimitate ale creaţiei artistice de a se înnoi continuu, păstrându-şi nealterată forţa de persuasiune.

Criticii sunt de acord că această etapă a creaţiei lui Picasso, afirmată cu putere după mijlocul secolului al XX-lea, marchează apogeul spiritului său analitic şi interpretativ. Anul 1959 a marcat o accentuare a experimentelor în tehnica linogravurii, Picasso ajungând la o asemenea măiestrie încât lucrările sale în această tehnică sunt considerate capodopere ale graficii din secolul trecut. Acum el se angajează şi într-o direcţie de creaţie până atunci mai puţin abordată: realizarea unor lucrări care re-lecturează subiecte provenite din opere de artă celebre, precum Femei din Alger de Eugène Delacroix, Dejunul pe iarbă al lui Édouard Manet sau Meninele lui Diego Velasquez, de care am amintit mai sus. Prin noua sa viziune artistică, Pablo Picasso a căutat să reveleze adevăruri existenţiale complementare, dar şi diferite faţă de sursele de inspiraţie primare.

Deşi de o mare diversitate, calitatea de excepţie a analizei şi interpretării temelor asigură coeziunea ciclurilor prezentate în expoziţie.

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca găzduieşte până la 1 mai una din cele mai interesante manifestări expoziţionale ale ultimei perioade.

 

PS. Lucrările din această expoziţie au putut fi văzute anterior la castelul Cantacuzino din Buşteni, în primle luni ale anului (Ziarul de duminică)