Băncile vor forţa creditarea în lei şi pentru firme, iar structura pe sectoare nu se va modifica. Totuşi creditarea populaţiei va rămâne de bază

Autor: Claudia Medrega 11.04.2016

Băncile vor continua să se orienteze spre creditarea în lei, astfel că ponderea acestor îm­prumuturi va urca la aproa­pe 60% din total până în 2018, iar structura creditării pe sectoare se va menţine relativ constantă în următorii ani, împru­mu­turile acordate populaţiei urmând să aibă pon­derea cea mai ridicată, de 49%, conform stra­tegiilor celor mai mari bănci din sistem, centralizate de BNR.

Creditul în lei va urca în acest an până la 54% din total şi va continua trendul ascen­dent pentru ca în 2018 să ajungă la 59%. Ponderea împrumuturilor în euro şi în alte valute va continua să scadă până în 2018 la 39,3% şi respectiv 1,7% din total.

Principalele planuri ale băncilor pentru următorii ani vizează majorarea creditării sectorului real (la o rată medie anuală de 5,4% atât în cazul expunerilor faţă de populaţie (cu 5,3%), cât şi faţă de companii ne­financiare (cu 5,7%), precum şi intensi­fi­ca­rea ritmului de creditare a societăţilor nefinan­ciare spre finalul anului 2018. Prog­no­zele se bazează pe raportările planurilor de finanţare ale primelor opt bănci din sis­tem, care acoperă 73% din activele bancare, raportări transmise la banca centrală ca urmare a implementării unei recomandări a Comitetului European pentru Risc Sistemic.