DTZ Echinox: SII România se mută în AFI Park 4&5

Autor: Roxana Rosu 18.04.2016

Compania îşi va muta activitatea în luna mai a acestui an.

"Investiţia în noua locaţie vine ca urmare a creşterii continue pe care o înregistrăm, ajungând la cifra de afaceri de 7 milioane de euro în 2015, cu o creştere de 53% faţă de anul trecut. Unele dintre facilităţile pe care ni le oferă noile birouri cuprind un laborator de ICT de ultimă generaţie şi o sală de training modernă şi complet echipată pentru desfăşurarea cursurilor recurente, din cadrul SII România Academy. Avem, de asemenea, spaţiu liber de creştere, special amenajat, pentru derularea proiectelor, atât pentru clienţii existenţi, cât şi pentru cei noi, care beneficiază de toate echipamentele şi infrastructura tehnică necesare", spune Manel Ballesteros, director general al SII România.

Potrivit acestuia, investiţia în AFI Park 4&5 este una strategică, ajutând la continuarea expansiunii teritoriale şi la implementarea proiectelor de inovaţie pentru care investiţia într-o infrastructură modernă, cu standarde înalte de securitate şi un spaţiu mai mare erau necesare.

SII România este o companie de ICT, care a luat naştere în România în 2009.