Aproape 90 de acorduri de 100 mil. € sau peste s-au semnat după 2000

Autor: Cristina Roşca 21.04.2016

În perioada 2000-2016 pe piaţa de fuziuni şi achiziţii din România s-au încheiat aproape 90 de acorduri ce au avut o va­loare de 100 de milioane de euro sau chiar peste. Din do­menii diverse, de la energie la financiar şi de la retail la telecom, tranzacţiile au reuşit să aducă faţă în faţă unii dintre cei mai mari investitori străini şi unii dintre cei mai mari an­tre­prenori locali. Cele mai multe acorduri au avut de partea cum­părătorului un investitor străin, pe când poziţia de vân­zător a fost împărţită de companii locale sau multinaţionale.

De altfel, în acest top exclusivist, în care şi-au făcut loc aproape 90 de deal-uri, 11 au fost anunţate sau încheiate în 2015 şi în primul trimestru din 2016, semn că piaţa a dat semne reale de re­venire.