Investiţie de 100 mil. euro. Immochan va construi 60 de blocuri cu 3.000 de locuinţe în proiectul Coresi Braşov

Autor: Alina-Elena Vasiliu 21.04.2016

Immochan, grupul francez care a ri­dicat Coresi Shopping Resort de pe fosta platformă industrială Tractorul din Braşov, va începe în toamnă con­strucţia primelor blocuri din cadrul pro­iectului urmând ca pe termen me­diu investiţia în zona rezidenţială să ajungă la 100 de milioane de euro.

„Prima fază din rezidenţial re­pre­zintă 13 blocuri cu circa 600 de apar­tamente. Primele trei blocuri vor fi li­vrate la anul în aprilie, apoi la fie­care trei luni se vor mai livra câte trei. Pro­iec­tul cuprinde în total 60 de blo­curi, cu circa 3.000 de apartamente şi ar tre­bui realizat într-un orizont de timp de şapte-opt ani maxim“, a spus într-un interviu acordat ZF Tatian Diaconu, director general Immochan România.

Diaconu, 38 de ani, unul dintre cei mai tineri executivi care au pe mâ­nă proiecte de o asemenea amploare, spu­ne că acţionarii au de gând să re­pro­ducă acest tip de concept şi în alte oraşe din ţară şi au în vedere lo­ca­lităţi precum Iaşi, Cluj, Constanţa, Craiova, Sibiu şi Timişoara.  „În lu­mea centre­lor comerciale lu­crurile nu se opresc niciodată. Pro­iec­te de tip Coresi nu se pot face de­cât în oraşele mari, din top zece“, mai spune Diaconu.

În primul an de funcţionare, ma­ga­zinele din Coresi Shopping Resort au înregistrat o cifră de afaceri de apro­ximativ 60 mil. euro excluzând hiper­marketul Auchan. În aceste 12 luni, mallul a avut în total opt milioa­ne de vizitatori.