Porta magica/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 21.04.2016

Porta magica este o colecţie a Editurii Nemira în care au apărut câteva zeci de cărţi despre ezoterism, gândire magică, societăţi secrete, iniţieri şi mari iniţiaţi ai timpului nostru, texte despre gnoze şi experimente alchimice. Dintre titlurile relativ recente, semnalăm:

 

Renée Weber – În căutarea unităţii. Dialoguri cu oameni de ştiinţă şi înţelepţi. Traducere din limba engleză de Vlad Lupescu

Renée Weber ne conduce într-o odisee spirituală însufleţită de dialog prin universul ştiinţei, dar şi al conştiinţei, al misticii. Între ele există oare o graniţă bine definită sau este doar o chestiune de perspectivă?  „Călătoria m-a purtat, prin reţeaua «liniilor de univers» ce îşi au începutul în Big Bang, către oamenii de ştiinţă şi înţelepţii care ocupă o poziţie centrală în dialogul cu cosmosul. În paginile care urmează ei vor exprima o poziţie, uneori factuală şi reţinută, alteori speculativă şi intuitivă, faţă de problema care animă această carte, şi anume posibilitatea unei sinteze între două tipuri de abordare a universului.“

 „Mi-am pus întrebarea privitoare la ce ar putea învăţa unul de la altul omul de ştiinţă şi misticul. Un anumit răspuns s-a ivit într-un chip mai degrabă personal, sugerându-mi că, aşa cum, familiarizându-se cu mistica, ştiinţa poate deveni mai profundă, mistica poate fi la rândul ei lămurită prin ştiinţă.“

Un principiu pe care David Bohm îl enunţă cu claritate în paginile acestui volum: „Puteţi rezolva problema (unificării legilor lăuntricului şi exteriorului) doar dacă acceptaţi premisa că, într-un anumit sens, omul este o mică imagine a universului şi, prin urmare, ce este omul reprezintă o cheie pentru ce este universul”.

De altfel Bohm este un bun exemplu de om de ştiinţă care înţelege şi apreciază relaţia dintre ştiinţă şi mistică. Toţi oamenii de ştiinţă pe care îi prezint în carte acceptă într-o oarecare măsură maxima hermetică. Este ceea ce îi face oameni de ştiinţă ai mecanicii post-cuantice, reprezentând o parte a fondului lor comun cu misticii şi sugerând reemergenţa, într-o formă modernă, a vechii relaţii dintre cele două abordări. Dar, dacă există cu adevărat o asemenea relaţie, este o chestiune pătrunzătoare care necesită o privire mai atentă asupra diferenţelor şi similitudinilor dintre ştiinţă şi mistică.
Deosebirea cea mai evidentă este metodologică. Ştiinţa este cantitativă, mistica este calitativă. Ştiinţa are o metodologie riguroasă şi formalizată – matematica. Metodologia misticii este meditaţia. Ştiinţa caută să domine materia grosieră, mistica – materia subtilă despre care se spune că ar avea legi proprii, asemănătoare celor din ştiinţă.
Ştiinţa a ajuns la o cunoaştere impresionantă a proceselor interne ale materiei şi energiei. Tradiţia esoterică – mai ales în Orient, unde s-a contopit cu cea mistică – ne-a oferit Upanişadele şi învăţăturile lui Patanjali, Buddha, Nagaijuna ş.a., descrieri amănunţite ale materiei subtile care alcătuieşte trupurile lăuntrice ale oamenilor, câmpurile energetice sau, folosind cuvântul învechit, „aurele”. În paginile de mai jos, materia subtilă va reapărea în teoriile unui fizician din secolul XX.
... în starea sa alterată de conştiinţă, misticul a învăţat să-şi armonizeze realizarea cu materia subatomică din care este alcătuit. În acest proces el se aşază în planul structurii profunde a naturii, unde regula este fluxul şi transformarea. După cum arată mecanica cuantică, aşa operează materia la nivelul microscopic, spre deosebire de nivelul macroscopic, la care funcţionăm mai mult ca nişte elemente separate şi izolate, înţepenite în reţelele carteziene spaţio-temporale şi inflexibil ataşate de şabloane şi de individualităţile noastre mărginite de timp.
Nu renunţăm şi nu ne reînnoim în fiecare clipă precum cuantele, precum ne îndeamnă misticii – vieţuind în ceea ce Buddha numea curgere neîncetată. Misticul, un adevărat alchimist, împacă nivelul microscopic cu cel macroscopic, desfăşurându-şi psihologic existenţa în maniera apariţiei, manifestării şi disoluţiei fiecărei particule de materie subtilă şi energii. El poate să renunţe şi să moară în fiecare clipă, renăscând astfel mereu. Pe scurt, el trăieşte în prezentul etern, asemenea călugărului medieval care a spus: „Cine moare înainte de a muri nu moare atunci când moare.”
Interesant este că tipul acesta de viaţă are atât susţinerea înţelepţilor, cât şi a oamenilor de ştiinţă intervievaţi, deşi motivele lor nu sunt întotdeauna aceleaşi...

Robert Ambelain – Adam, zeul roşu. Traducere din limba franceză, note şi cuvânt-înainte de Vlad Sauciuc. Prefaţă de Serge Caillet

Două vechi doctrine occidentale, ambele izvorâte din tradiţia religioasă iudeo-creştină sunt analizate, în esenţă şi în detaliile lor, într-o carte bine cunoscută tuturor celor pasionaţi de ezoterism. Adam, zeul roşu dezvăluie doctrina atribuită Rozi-Crucienilor medievali şi doctrina luciferiană.

„Ocultist şi gnostic la începutul vieţii, ocultist şi gnostic în felul său, până la ultima suflare, în ciuda a numeroase rectificări, Robert Ambelain a fost omul unei permanente experienţe spirituale, de-a lungul căreia nu s-a despărţit niciodată de rugăciune.“

Robert Ambelain, unul dintre cei mai importanţi ezoteristi francezi din a doua jumătate a secolului XX, s-a născut la Paris, pe 2 septembrie 1907.

Iniţiat în francmasonerie şi martinism încă din anii tinereţii, a organizat şi a condus de-a lungul vieţii numeroase ordine şi societăţi iniţiatice. A fost Mare Maestru şi Mare Hierofant al Ordinului Masonic Egipteam de Memphis-Misraim, căruia i-a dat o dimensiune internaţională. În 1985, a revitalizat Ritul Scoţian Primitiv şi Ritul lui Cerneau. În anii de clandestinitate din cel de-Al Doilea Război Mondial a readus la viaţă Ordinul Aleşilor Coen, iar apoi a înfiinţat, în 1968, Ordinul Martinist Iniţiatic, pe baza unei vechi filiaţii ruse.

Ca Rozi-Crucian, a condus Ordinul Cabalistic al Rozei-Cruci, dar a lucrat şi în cadrul Roza-Crucii Orientului, filiaţie secretă pe care a perpetuat-o cu succes. A fost Patriarh a două Biserici Gnostice, sub numele mistic de Tau Robert şi Tau Ioan al III-lea.

Un aspect important al bogatei sale cariere de ocultist practicant îl constituie cele peste patruzeci de cărţi scrise, care acoperă toate domeniile ezoterismului occidental, de la astrologie la tarot, divinaţie, înalta magie, teurgie, taumaturgie, Cabala ori alchimie. A studiat Biblia şi gnoza, dar a publicat şi o serie de cărţi de istorie secretă a Franţei. De asemenea, Robert Ambelain este autor a numeroase lucrări despre istoria francmasoneriei sau despre simbolismul masonic. Printre volumele pe care le-a semnat în ultimii ani de viaţă se număra La géomancie chinoise (1991), Retour à Samarkande. L’ancienne astrologie arabe (1993), Retour à Alexandrie. L'astrologie mondiale des Anciens (1994), Le secret d’Israël (1995). Adam, zeul roşu este o lucrare de tinereţe, în care a autorul îşi dă măsura erudiţiei şi pune bazele pe care va ridica Templul întregii creaţii viitoare. Robert Ambelain s-a stins din viaţă pe 27 mai 1997.