Producătorul Ocean Fish face primii paşi în retail după un avans de 26% al vânzărilor

Autor: Roana Rotaru 25.04.2016
Producătorul de peşte şi preparate din peşte Ocean Fish - controlat de Ilie Busuioc (46 de ani), un antreprenor originar din Republica Moldova - şi-a majorat vânzările cu 26% anul trecut, la 34 de milioane de euro, potrivit reprezentan­ţilor companiei. Compania a încheiat recent un proces de retehnologizare a unităţii de procesare, o investiţie de 15 milioane de euro din fonduri europene, iar acum doreşte să îşi deschidă propriul lanţ de magazine.
 
Primul magazin a fost deschis deja la poarta fabricii din Afumaţi, judeţul Ilfov, unde compania dispune de un depozit frigorific cu o capacitate de 15.000 de tone, precum şi un parc auto propriu de 100 de camioane.