Bogdan Nicolae Badea pleacă din consiliul de supraveghere OMV Petrom

Autor: Ştefan Deleanu 25.04.2016

OMV Petrom a anunţat renunţarea lui Bogdan Nicolae Badea de a mai ocupa un loc în consiliul de supraveghere al companiei decizia acestuia intrând în vigoare din 26 aprilie, informaţia a fost făcută publică pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti în data de 25 apilie.

Bogdan Nicolae Badea a primit mandatul în data de 28 aprilie 2015 şi trebuia să ocupe poziţia până în 28 aprilie 2017, acesta fiind numit la propunerea Statului Român prin Ministerul Energiei. Badea a fost susţinut de PNL şi este un apropiat al fostului ministru Daniel Chiţoiu, dar şi al lui George Brăiloiu.

Mandatl din cadrul consiliului de supraveghere al OMV Petrom este doar un capitol din parcursul lui Bogdan Nicolae Badea, acesta ocupând în trecut un loc în consiliul de administraţie Rompetrol Rafinare, postul de director de dezvoltare în Electrica, preşedinte al consilului de administraţie Electrica Bio-Heat(societate înfiinţată de Electrica şi Warmebetriebe ce se ocupă cu producerea energiei electrice pe bază de biomasa), membru al boardurilor Enel Energie şi a condus o firmă de consultanţă în implementarea proiectelor de energie regenrabilă numită BNB Renewables Consulting.