CGS: Nivelul salarial „dictează“ rata plecărilor din centrele de outsourcing

Autor: Cristina Bellu 27.04.2016
Americanii de la Computer Generated Solutions (CGS), companie de servicii de externalizare cu 3.000 de salariaţi în birourile din Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu-Jiu, se con­fruntă cu o fluctuaţie de personal în medie, de 42% pe an, o rată bună comparativ cu media globală a fluctuaţiei de per­sonal din industria centrelor de servicii,  care este de 60% pe an.
 
„Liniile de business unde sunt externalizate activităţile financiare sau activităţile de suport tehnic au cea mai mică fluctuaţie de personal, sub 15% pe an, în timp ce zona de relaţii cu clienţii sau zona de vânzări înregistrează o fluctuaţie care poate ajunge şi la 60% pe an“, spune Vladimir Sterescu, country manager al CGS.