Iohannis a semnat decretul de numire a lui Ghinea în funcţia de ministru al fondurilor europene

Autor: Roxana Preda 27.04.2016

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 27 aprilie a.c., decretul prin care ia act de demisia din funcţia de Ministru al Fondurilor Europene a doamnei Carmen Aura Răducu. De asemenea, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru numirea domnului Cristian Ghinea în funcţia de Ministru al Fondurilor Europene", informează Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă.

Ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Fondurilor Europene va avea loc la ora 17.30, la Palatul Cotroceni.

Ghinea era consilier de stat pentru afaceri europene, la cancelaria pemierului.

Este licenţiat al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi masterand al universităţii London School of Economics, iar printre domeniile sale de expertiză se numără structura instituţională a UE, democratizarea, studiile media, transoparenţa decizională

Aura Răducu a demisionat, săptămâna trecută, la solicitarea premierului Dacian Cioloş, care s-a declarat nemulţumit de activitatea acesteia.