O nouă companie aeriană va opera zboruri regulate spre Istanbul de pe Aeroportul Internaţional Cluj

Autor: Andreea Tobias 28.04.2016

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Aeroportul Internaţional Cluj, zborurile anunţate de Pegasus Airlines pentru destinaţia Istanbul vor fi operate în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, de pe cel de-al doilea aeroport al capitalei Turciei, Aeroportul Internaţional Sabiha Gokcen.

Baza de operaţiuni a operatorului aerian turc, Aeroportul Internaţional Sabiha Gokcen, este unul din aeroporturile internaţionale cu cea mai impresionantă dezvoltare recentă, el înregistrând în 2015 peste 28 de milioane de pasageri.

Compania aeriană Pegasus Airlines este lider pe piaţa aeriană low-cost din Turcia, cu o reţea totală de 103 destinaţii din 40 de ţări.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat, consideră că intrarea unei noi companii aeriene pe Aeroportul Internaţional Cluj va aduce o nouă dinamică turismului şi schimburilor comerciale în zonă.

De pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj vor fi operate în acest an zboruri regulate de pasageri ale companiilor aeriene Tarom, Lufthansa, Wizz Air , LOT Polish Airlines, Blue Air, Vueling şi Pegasus Airlines.