Cel puţin 11 morţi în cazul prăbuşirii elicopterului în vestul Norvegiei

Autor: Roxana Maciuca 29.04.2016

Anterior, o sursă din cadrul poliţiei norvegiene locale anunţase că au fost identificate "mai multe corpuri", fără a preciza numărul acestora, declarând că nu a fost găsit niciun supravieţuitor, relatează ziarul norvegian local Bergens Tidende, potrivit unei surse din poliţie, Morten Kronen.

"Nu am identificat niciun supravieţuitor până în prezent. Încă mai căutăm", a declarat Morten Kronen, din cadrul poliţiei norvegiene locale, citată de Reuters.

"Efectuăm căutări într-o zonă amplă din mare", a precizat Kronen.

La bordul elicopterului se aflau 13 persoane, doi membri ai echipajului şi 11 pasageri - 11 norvegieni, un italian şi un britanic.

Elicopterul se îndrepta de pe o platformă petrolieră a companiei Statoil din Marea Nordului spre ţărm, spre oraşul Bergen.

Toţi cei 11 pasageri erau angajaţi ai companiei petroliere, potrivit BBC.

Elicopterul s-a prăbuşit în apropiere de o insulă mică - Turoy-, la vest de localitatea Solsvik.

Potrivit martorilor, s-ar fi produs o explozie puternică la bordul elicopterului şi mai multe persoane au căzut în Marea Norvegiei.

Reprezentanţi ai serviciilor de intervenţie au declarat pentru presa locală că elicopterul este "distrus în totalitate".