Albume despre un oraş superb/ de Ziarul de duminică

Pentru iubitorii capitalei Moldovei Editura Junimea a pregătit o colecţie minunată din care au apărut deja trei albume – Biblioteca Iaşi. Colecţia cuprinde cărţi despre Iaşi şi împrejurimi (amintiri, documente relevante, pagini mai puţin cunoscute, reeditări). Coordonator: Liviu Papuc.  Coordonarea grafică: Vasilian Doboş. Toate volumele sunt trilingve – română, engleză, franceză.

Lucian Vasiliu, Ioan Holban

Iaşii în 78 de ilustraţiuni adnotate

Prefaţă de acad. Răzvan Theodorescu. Cu un cuvânt final de Cezar Ivănescu. Albumul, dedicat memoriei „trecutologilor” Olga şi Constantin-Liviu Rusu, cupriunde număr de 78 imagini de arhivă cu clădiri reprezentative, statui şi monumente ridicate în Iaşi după 1900, toate însoţite de explicaţii cuprinzătoare. Toate precedate de superbul text al academicianului Răzvan Theodorescu intitulat „Oraşul boieriei româneşti”: „Când încerc să definesc, sub sintagma din titlu, calitatea esenţiafă a laşilor în peisajul urban naţional, nu mă refer cumva la o stere socială. Am în vedere o calitate spirituala ce conţine aristocratism cultural, larg orizont de civilizaţie, fineţe a cugetului, armonie a formelor, spirit critic, erudiţie. În doua momente istorice diferite, doi profesori ai Universităţii din dealul Copoului, unul literat, celălalt istoric, au ţintit în miezul chestiunii atunci când scriau cum că «moldovenii, chiar de origine rurală, înclină către mentalitatea boierilor» (George Călinescu) sau evocau «boierismul moldovenesc»” (Gheorghe Plafon).

Cu peste trei decenii în urmă, vorbind despre «piatra Trei Ierarhilor sau o ipostază a fastului în civilizaţia românească» aveam prilejul să spun cât de mult ctitorii ale lui Vasile Lupu. precum baroc-italienizanta Golia sau pravila domnească inspirată' din Prospero Farinacci sau cele învăţate de la iezuiţii Poloniei de un Grigore Ureche sau de un Miron Costin, au putut precede apariţiei splendidei arhitecturi palaţiale ieşene. Spiritul critic şi boieresc, hrănit de cultura franceză şi germană a membrilor «Junimii» ieşene, moşteneşte cele două veacuri scurse la poalele Cetăţuiei, Galatei şi Frumoasei.

Oraşul primei Universităţi a României, gândiă cu tâlc de Cuza şi Kogălniceanu, urbea străbătută cândva de cele două genii tutelare ale românifor, poetul naţional Mihai Eminescu şi istoricul naţional Nicolae Iorga  –  râmâne pentru vecie emblema  euronenităţii şi boieriei noastre.”

Ozolin Duşa

Iaşii Junimii

Cu un cuvânt de Florin Cântec.

Autroul este un artist fotograf cu o experienţă de peste trei decenii. Fotografiile sunt structurate pe trei paliere: Oraşul. Credinţa, Cultura. „Albumul fotografic semnat de Ozolin Duşa – scrie prefaţatorul – se înscrie în concertul mai larg de  deschidere a Iaşului către comunitatea naţională şi internaţională prin aventuri iconice exemplare. El constituie o excelentă prefaţă, dătătoare de chef de vizite la ceas de seară, pentru toţi cei care n-au mai fost demult prin dulcele târg sau de provocare pentru cei care nu au avut încă norocul să-i deguste farmecul subtil sau să rămână dependenţi pe viaţă de aroma rafinată şi ameţitoare a teilor de pe Copou.”

Vasile Iancu

Periplu prin cetatea Iaşilor

Un amplu reportaj/documentar, doar în limba română, însoţit de câteva fotografii, despre capitala culturală. Autorul este un venerabil ziarist şi scriitor.

„Paginile ce urmează- scrie autorul într-un cuvânt de poftire – au rostul de a fi o poftire către cei care visează să poposeas­că în Iaşi. Către cei care vin. O poftire de  cunoaştere şi re-cunoaştere a propriei noas­tre fiinţe, mai cu seamă, sentimentale. Car­tea este şi un ghid cultural-turistic, mai puţin convenţional. Şi, ca orice lucrare de acest gen aproximativ, nu izbuteşte decât în mică măsură, şi cu tonul, deseori, neutru, asumat, să ilustreze bogăţia de cultură şi civilizaţie a acestei cetăţi urbane. Îi zicem ce­tate acestei aşezări nu în sensul în care trebuie să ne imaginăm ziduri împrejmuitoare, ci în înţelesul în care o spune istoricul N. A. Bogdan: «Iaşul, pe lângă ridicaturile dealu­rilor ce-l înconjoară şi care constituiau cele mai bune mijloace de apărare naturala, era înconjurat şi încins mai bine decât ziduri de cetate, de mlaştinile stufoase, prin care, pe vremurile acelea, nu se putea răzbate nici pe jos, nici călare, nici chiar cu luntrile, de­cât cu mare greutate». Şi mai e ceva: am ales termenul cetate şi pentru psihologia locui­torilor ei, pentru spiritul de apărare a valo­rilor ce definesc spaţiul, pentru ritmul cuminte în care trăieşte suflarea omenească de aici, apărându-şi identitatea, deschisă, însă, deloc paradoxal, către toate zările şi neamurile.

Iaşii se descoperă în toate anotim­purile. Fie iarnă, ca în tablourile lui Victor Mihăilescu-Craiu, Ion Neagoe ori NicolaePopa, fie primăvară, cu parfumul florilor de tei - acest arbore, cu amirozne unice, cu umbră deasă în zile toride de vară şi tare longeviv, cum o atestă şi teiul lui Eminescu din Copou, ar trebui să domine oraşul ca o emblemă –, cum o percepe Costache Agafiţei în uleiul Grădina Botanică, fie vară, precum în tablourile lui Th. Pallady de la Bucium (unde pictorul avea casă) şi ale lui Şt. Dimitrescu, fie toamnă târzie, ca în lu­crarea lui P. Hârtopeanu. Piese de artă plas­tică regăsite, ca atâtea altele despre laşul iubit, şi în Muzeul de Artă din somptuosul Palat al Culturii. Privirea ageră poate des­luşi, apoi, imagini şi dincolo de muri, auzul stilat percepe şoaptele muzicii, ale cântului şi conversaţiilor deştepte şi dincolo de zidurile sălilor de concert şi de operă, ale am fi teatrelor, muzeelor, caselor memoriale, lăcaşurilor de cult...”