Războiul drogurilor/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 05.05.2016

Vreme de vreo două decenii, cât am fost redactor la revista de politică extrernă „Lumea”, am urmărit , între altele, fenomenul răspândirii drogurilor în lume, am scris seriale după seriale despre acest flagel, sfârşind cu o carte masivă despre „războiul drogurilor” apărută imediat după revoluţie la Editura Humanitas. Aşa că, atunci când am deschis cartea de faţă, şi ea masivă (peste 650 de pagini), am întâlnit personaje familiare, din America de Sud şi din Statele Unite, şi mai ales am descoeprit raţiunile unui război care n-a fost niciodată câştigat, în ciuda fondurilor imense alocate şi mai ales, în ciuda numărul copleşitor de victime adunat de-a lungul anilor.

„Marea minciună albă” este un document zguduitor, terifiant, din interior, despre eşecul unei mari naţiuni în lupta cu un flagel pe care absolut toţi afirmau că l-ar fi putut câştiga cu uşurinţă. Dacă n-ar fi fost interesele contrare, politice în primul rând. Toate se întâmplau în anii 70 şi 80. În mod cert e la fel şi astăzi.

Michael Levine este un fost agent DEA (Administraţia Americană Anti-drog) care a lucrat două decenii sub acoperire în America de Sud. Un deceniu din lupta pe care a dus-o o descrie în cartea de faţă: cum a sporit puterea cartelurilor de traficanţi, cine i-a sprijinit, cum au dărâmat guverne de stânga în Bolivia, instalându-se la putere, cum au invadat lumea întreagă cu droguri, cum şi de ce au scăpat de închisoare chiar şi atunci când au fost prinşi. Levine şi-a riscat viaţa de nenumărate ori, până la urmă a fost chiar grav rănit şi obligat să se retragă. Dar până la aceste moment se pare că a trimis după gratii peste 3000 de infractori!

Să-l lăsăm pe Michael Levine să spună el însuşi:

„Războiul contra drogurilor nu era decât o iluzie în care fusesem suficient de naiv să cred, o convingere pentru care mi-aş fi dat cu uşurinţă viaţa şi doar norocul mă făcuse să nu fiu răpus în această luptă dură. Descoperisem că mulţi dintre propriii mei lideri – aşa-numiţii «americani buni şi loiali», ascunşi sub titulaturi oficiale şi sub secretomania legilor – erau la fel de vrednici de ură ca şi criminalii pe care-i protejau.

Fusesem unul dintre oamenii temerari pentru care a fi agent DEA devenise însăşi raţiunea de a fi. Existau agenţi ca şi mine în toată lumea şi, la fel cum păţisem şi eu, iluziile lor fuseseră spulberate atunci când încercaseră să aducă în faţa justiţiei traficanţi de droguri cu legături mai puternice şi mai bune cu administraţia americană decât aveau ei. Cazurile lor fuseseră distruse, la fel ca ale mele, în Bolivia; intraseră în buclucuri, cum intrasem şi eu, dar continuau să lupte, împotrivindu-se acestei farse de proporţii, pusă la cale de superiorii noştri.”

„Procurorul federal a renunţat la toate acuzaţiile împotriva unuia dintre cei mai mari traficanţi de droguri din istoria Americii, iar CIA l-a ajutat pe nenorocit să ajungă înapoi în Bolovia.” „Ăsta nu e un caz oarecare de trafic de droguri, e cel mai mare caz din istoria DEA. Şi cei din poliţia secretă argentiniană mi-au mărturisit că au colaborat cu CIA pentru a-i ajuta să preia puterea în Bolivia pe aceiaşi oameni pe care i-am arestat – CIA a reuşit să-i elibereze din închisoare pe cei mai mari traficanţi de droguri din lume şi apoi i-a sprijinit să ajungă la conducerea ţării. Ei sunt protejaţi; cei mai mari traficanţi din lume sunt de neatins.” „Din poziţia în care mă aflu, mi se pare că întregul război contra drogurilor e o minciună şi oricine încearcă să dea în vileag minciuna e călcat în picioare.” „Atunci când operaţiunile şi programele CIA erau ameninţate, acuzaţii erau eliberaţi în mod misterios şi închisoare şi cazul era distrus.”

De ce se petreceau toate acestea?

„În ţări ca Bolivia, recoltele de coca hrănesc o mulţime de oameni. Oamenii ăştia trebuie să mănânce, altfel ar deveni vulnerabili în faţa ispitei comuniste, a schimbării. Iar schimbarea, în emisfera noastră, e ceva ce America trebuie să vegheze să nu se întâmple.” Cu ani în urmă, Fidel Castro îl trimisese în Bolivia pe omul cel mai priceput de lângă el în pregătirea de revoluţii – Che Guevara. Bolivia era ţara cea mai săracă din America de Sud, cea mai vulnerabilă, prin urmare cea mai uţor de basculat spre o dictatură comunistă. Când guerilele comuniste au început să pună stăpânire pe mari teritorii, Statele Unite ale Americii au decis că nu pot tolera un nou focar comunist în apropierea frontierelor sale. CIA a intrat în acţiune, Che Guevara a fost încolţit şi ucis, grupările de stânga anihilate, guvernul democratic ales dat jos şi puterea a fost dată celor mai radicali bolivieni care, deloc întâmplător, erau cei mai mari traficanţi de droguri. Cu ajutorul CIA şi a unor grupări naziste sosite din Argentina, conduse de Klau Barbie („măcelarul din Lyon” din timpul celui de-al doilea război mondial, fugit în America Latină, prins mult mai târziu şi extrădat Franţei care îl va condamna la închisoare pe viaţă), traficanţi de droguri au pus stăpânire pe tot. Iar cei care luptau cu ei, luptatu, de fapt, cu planurile CIA, iar acţiunile lor trebuiau zădărnicite.
Michael Levine s-a aflat în miezul acestei lupte. O luptă cu „marele tigru de hârtie numit DEA”. Pentru că nu s-a supus  sugestiilor de a renunţa la cazurile pe care  chiar DEA le imaginase, a fost hărţuit şi urmărit ani întregi de serviciile interne ale agenţiei, în ideea de a fi suspendat, cazurile la acre lucra au fost închise, dovezile strânse – distruse, acuzaţiile aduse unor traficanţi – retrase. Toate acestea la indicaţiile CIA care îşi vedea împiedicate acţiunile. Michael Levine a rezistat; întâmplător, nu era chiar singur, mai existau „mahări” de partea lui.

Ani mai târziu, în 1989, cândnarcotraficanţii deobândiseră atâta putere încât nu mai aveau limite şi asasinau politicieni, judecători şi jurnalişti care li se opuneau, preşedintele columbian Virgilio Barco a fost obligat să treacă la acţiune şi să extrădeze în SUA cetăţeni columbieni acuzaţi de trafic de droguri. Puţin mai apoi, la sfârşitul aceluiaşi an, spre a nu rămâne mai prejos şi a păstra ajutoarele trimise de americani, guvernul bolivian a hotărât şi el să „scape” de o mare povară, unul dintre cei mai mari traficanţi, numit şi „ministrul cocainei”, Arce Gomez. A fost extrădat în SUA şi condamnta la 30 de ani închisoare. Toată viaţa Michael Levine luptase să-l aducă pe Arce Gomez în faţa justiţiei. Dar la acel moment, Michael Levine era deja la pensie.

 

*) Michael Levine, Laura Kavanau-Levine – Marea minciună albă. Cum a sabotat CIA războiul împotriva drogurilor. Editura RAO