CFR SA face exproprieri pentru reabilitarea liniei ferate Braşov-Sighişoara

Autor: Mirabela Tiron 06.05.2016
CFR SA organizează o licitaţie deschisă pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale şi de evaluare în vederea exproprierilor necesare realizării proiectului „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Sighişoara“, subsecţiunile Braşov-Apaţa şi Caţa-Sighişoara. Valoarea totală estimată a contractului este de 12 milioane de lei fără TVA, sursa de finanţare fiind fondurile CEF şi bani de la bugetul de stat. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 22 iunie. CFR SA a semnat cu Comisia Europeană patru contracte de finanţare în valoare totală de 689 milioane euro pentru modernizarea infrastructurii feroviare, vizând legăturile Braşov-Sighişoara, Craiova-Calafat şi Craiova-Drobeta-Turnu Severin-Caransebeş. Cofinanţarea naţională va fi asigurată din bugetul de stat în proporţie de 15%. Cel mai important proiect aprobat şi finanţat de Comisia Europeană în proporţie de 85% este cel de modernizare a legăturii feroviare între Braşov şi Sighişoara, secţiunea Braşov-Apaţa şi Caţa-Sighişoara, cu o valoare de 677 de milioane euro.