Un portar al unei echipe de fotbal feminin din Camerun a murit la încălzire

Autor: Claudiu Giurgea 09.05.2016

În vârstă de 26 de ani, Djomnang a căzut din senin înainte de meci, când sportivele se aflau la încălzire. Portarul, care se pregătea pentru un meci ce urma să se dispute în liga feminină, în sudul statului Camerun, a fost transportat imediat la spital însă a decedat în timp ce medicii încercau să o resusciteze.

Surse apropiate clubului spun că Djomnang s-ar fi plâns de dureri în piept chiar înaintea meciului. Decesul acesteia vine la doar 48 de ore distanţă de la o altă tragedie care a lovit fotbalul din Cameun: moartea fotbalistului Patrick Ekeng.

Oficiali ai Federaţiei din Camerun au spus că rapoartele iniţiale arată că sportiva ar fi suferit un atac de cord, însă acum este aşteptat verdictul final al medicilor.

"Am aflat cu tristeţe că fosta mea colegă de echipă, Djomnang Jeanine Christelle de la Femina Stars Ebolowa, a murit. Sunt în stare de şoc!” a scris pe o reţea de socializare Gaelle Enganamouit, cea care a fost declarată cea mai valoroasă fotbalistă africană a anului 2015.

O carte de condoleanţe a fost deschisă la sediul Federaţiei din Yaounde în memoria celor doi sportivi decedaţi la sfârşitul acestei săptămâni: Patrick Ekeng şi Djomanang Jeanine Christelle.