Carlo Vivaldi, şeful diviziei ECE a UniCredit, vorbeşte despre posibile noi achiziţii în viitor: „Suntem pregătiţi să evaluăm şi alte portofolii. Dar la acest moment nu avem pe masă niciun portofoliu de evaluat“

Autor: Claudia Medrega 13.05.2016

UniCredit se uită în România după noi oportunităţi de achiziţii de portofolii de la alte bănci, însă în pre­zent nu are „pe masă“ niciun portofoliu de evaluat, a declarat la Londra Carlo Vivaldi, şeful diviziei pentru Europa Centrală şi de Est (ECE) a grupului italian UniCredit.

„Am achiziţionat portofolii în urmă cu doi ani. Suntem pregătiţi să evaluăm şi alte portofolii. Dar, la acest moment, nu avem pe masă niciun portofoliu de eva­luat“, a spus Carlo Vivaldi, care a par­ticipat la reuniunea aniversară a Băn­cii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare „Influencing Change. The next 25 years“.

Carlo Vivaldi, 50 de ani, care a preluat la începutul anului 2015 conducerea diviziei ECE a UniCredit, este cel mai puternic bancher din această regiune, având în vedere că UniCredit/Bank Austria este cel mai mare grup financiar din Europa Centrală şi de Est, depăşind Erste şi Raiffeisen. În timp ce în Europa Centrală şi de Est UniCredit/Bank Austria este numărul 1, în România se află pe locul cinci din punctul de vedere al activelor.