O radiografie a Terrei la nivelul anului 2016/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 20.05.2016

Horia C. Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae – Enciclopedia statelor lumii, Editura Meronia, ediţia a XIV-a. Cuvânt-înainte: acad. Mircea Maliţa, 800 pag.

Citim pe banderola care îmbracă volumul: „Cel mai cunoscut titlu al enciclopedisticii româneşti. Ediţie nouă – 2016”. Cultura românească nu a avut din păcate niciodată vocaţia enciclopedisticii. Motivaţiile sunt nenumărate. Rezultatul? România nu posedă până astăzi practic nicio enciclopedie în adevăratul înţeles al cuvântului. Doar două-trei dicţionare enciclopedice generale şi o serie de enciclopedii domeniale într-unul sau mai multe volume. Meritorii. Între acestea, „Enciclopedia statelor lumii” şi-a dobândit un loc distinct. În primul rând prin durată şi continuitate în apariţie – 41 de ani de la prima ediţie în 1975 la cea de-a 14-a apărută zilele acestea, realizată de acelaşi colectiv de autori, recomandată şi de acelaşi prefaţator – acad. Mircea Maliţa. Numărul exemplarelor difuzate (cca 500.000) se alătură numărului de ediţii în justificarea epitetului de pe banderola cărţii.

Ce a putut genera interesul statornic al publicului pentru acest titlu? Neîndoielnic faptul că lumea nu s-a schimbat niciodată mai rapid şi mai radical decât în ultimele decenii sub ochii noştri. Dacă în prima ediţie în sumar figurau 147 de state suverane, cea din 2016 include fişele a 195, un plus de 48 de ţări, în condiţiile în care în acelaşi răstimp au dispărut şi 6 entităţi statale: URSS, Cehoslovacia, Iugoslavia, Republica Democrată Germană, Republica Vietnamului de Sud, Republica Democrată Populară a Yemenului. Paradoxal, după 1989 bătrâna Europă a cunoscut cea mai radicală metamorfoză, poate cea mai profundă din istoria ultimelor două secole. Harta din fatidicul an 1989 consemna 35 de state pe continentul nostru, din care o treime (respectiv 70% din suprafaţa lui şi 50% din populaţie) erau incluse în sistemul totalitar generat de marea utopie a sec. XX – comunismul. Utopie a cărui dispariţie între 1989-1991, practic peste noapte, a împins 350 de milioane de locuitori pe un drum încă nebătătorit al istoriei. În urma destrămării celui mai mare imperiu al sec. XX – URSS – au luat naştere 15 noi state. Iugoslavia vecină s-a divizat în 6 state suverane (7 dacă luăm în considerare şi autoproclamatul Kosovo), Cehoslovacia în două state, din unirea celor două Germanii a luat naştere prima putere economică a Europei de astăzi, a cincea de pe Glob. Din cele 46 de state cât numără acum Europa, nu mai puţin de 17 şi-au trasat sub ochii noştri un nou contur pe harta continentului. 9 dintre statele Europei anului 2016 fiinţează acum pentru prima dată ca entităţi statale de sine stătătoare şi suverane.

Mai trebuie consemnat şi că, în răstimpul scurs de la apariţia primei ediţii, pe teritoriul Africii au apărut 11 noi state, 10 în Asia, 9 în Oceania şi 7 pe harta Americilor. La aceste „macromutaţii” trebuie adăugate nenumărate alte schimbări şi transformări. Sunt state care şi-au schimbat numele, drapelul, regimul politic etc. Birmania a devenit Myanmar, Dahomey poartă astăzi numele de Benin, iar vecinul său Volta Superioară a devenit Burkina Faso; Zair a redevenit Republica Democratică Congo, Rhodesia de Sud se numeşte acum Zimbabwe etc. etc. Urmând exemplul Braziliei, o serie de state şi-au construit noi capitale în centrul ţării: Abuja a înlocuit Lagosul (Nigeria), Astana a luat locul Alma Atei, Malaysia şi-a construit la Putrajaya, lângă Kuala Lumpur, o nouă metropolă administrativă.

Numeroase oraşe şi-au schimbat numele. În Rusia, Leningrad a revenit la vechiul nume de Sankt Petersburg, Gorki se numeşte din nou Nijni Novgorod, iar lista este lungă pe teritoriul fostului imperiu sovietic. Capitala Kârgâzstanului a abandonat numele eroului comunist Mihail Vasilievici Frunze în favoarea denumirii de Bişkek. Oraşul Karl Marx, din fosta RDG, se numeşte din nou Chemnitz.

Volumul oferă pentru fiecare dintre cele 195 de state, de la Afghanistan la Zimbabwe, dar şi pentru cele 75 de teritorii dependente sau cu statut special (continuatoare ale fostelor teritorii coloniale) datele definitorii: geografie, populaţie, culte, limbi, evoluţia istorică, organizarea de stat contemporană, economia, turism şi repertoriul monumentelor incluse în Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO. Hărţi (câte două la fiecare stat), drapelele naţionale (color), precum şi un masiv corpus de statistici mondiale care suprind noile ierarhii globale atât de schimbătoare în epoca mondializării.

Corpusul statisticilor internaţionale înfăţişează şi o serie de surprize. Ierarhii statornic statuate în timp se modifică radical. De exemplu: ierarhia mondială în ceea ce priveşte PIB total (la paritatea puterii de cumpărare), care cuantifică puterea economică a fiecărui stat, este deschisă în 2014 pentru prima dată în istorie de China (18.090 md. $) care împinge astfel pe locul secund, după o dominaţie de peste un secol, SUA (17.350 md. $). Pe locul III al ierarhiei economiilor mondiale se situează India (7.411 md. $) care detronează astfel Japonia (4.767 md. $), care ocupa până acum câţiva ani această poziţie. Urmează pe locurile 5 şi 6 două state europene: Germania (3.748 md. $), urmată de Rusia (3.577 md. $). Lista ierarhică continuă cu Brazilia, Indonezia şi alte două reprezentante ale Europei, Franţa şi Marea Britanie. În ceea ce priveşte PIB pe locuitor, primele locuri sunt ocupate de Qatar (137.200 $), Luxemburg (97.600 $), Liechtenstein (89.400 $) şi Singapore. În această ierarhie, România ocupă locul 63 (19.700 $), devansând Belarus, Liban, Mexic, Bulgaria sau Venezuela. În fruntea Indicelui dezvoltării umane se situează Norvegia, urmată de Australia, Elveţia, Danemarca, Olanda, Germania. România se situează pe locul 52, înainte de Uruguay, Bahamas, Kazahstan, Bulgaria sau Serbia. Indicele de percepţie a corupţiei alcătuit de Transparency International indică Danemarca, Finlanda, Suedia şi Noua Zeelandă ca statele considerate cele mai puţin corupte, România ocupând locul 58, urmată de Italia, Republica Africa de Sud, Turcia sau Bulgaria.

Tot din capitolul de statistici mondiale aflăm că ţările care primesc anual cei mai mulţi turişti străini sunt Franţa (83 mil.), SUA (74 mil.), Spania (65 mil.) şi China (55 mil.); cu 1,9 mil. vizitatori, România ocupă locul 79. La veniturile realizate din turism, pe primul loc se situează SUA (177 md. $), urmată de Spania (65 md. $), China (56 md. $) şi Franţa (55 md. $); România ocupă locul 73, cu 1,8 md. $.

Date statistice de ultimă oră răstoarnă şi alte ierarhii mondiale bine statornicite. Primul producător de oţel este astăzi China (122 mil. t), urmată de Japonia, India şi SUA. Cu 11,6 mil. de autovehicule produse în 2014, SUA nu mai înregistrează decât jumătate din producţia Chinei (23,7 mil. automobile). Producătorul nr. 1 de vin rămâne Franţa, urmată de Italia, iar la bere China, secondată de SUA.

Acelaşi masiv corpus de statistici mondiale evidenţiază pierderea vizibilă de poziţii a Europei în competiţia cu restul continentelor. Între primele 20 de arii metropolitane din lume, doar una singură aparţine Europei – cea a Parisului. Între primele 10 aeroporturi internaţionale figurează la capitolul Traficul de călători numai două europene – Londra (Heathrow) şi Paris (Charles de Gaulle), iar la cel de mărfuri un singur aeroport de pe continentul nostru – Frankfurt am Main. În schimb între primele 10 companii aeriene cotate prin numărul de pasageri transportaţi mai găsim încă 3 nume europene (Ryanair – Irlanda, easyjet – Marea Britanie şi Lufthansa – Germania). Între primele 10 porturi comerciale ale lumii mai figurează doar Rotterdam, situat pe locul 6, după 4 porturi chineze şi Singapore.

Într-o lume în continuă şi rapidă schimbare, într-o epocă a difuzării instantanee a informaţiei, când orice eveniment sau pseudoeveniment face înconjurul globului în câteva clipe, pentru a ceda apoi rapid locul altora, pentru cine vrea să distingă adevăratele mutaţii din lumea noastră, să le înţeleagă resorturile, să le identifice rădăcinile, pentru a-şi forma o opinie personală, recursul la o lucrare enciclopedică rămâne esenţial.

Este poate explicaţia nu doar a supravieţuirii, ci şi a succesului celor 14 ediţii ale „Enciclopediei statelor lumii”.