Schmidt a vândut autocare de 3 mil. euro către Christian Tour

Autor: Bogdan Alecu 20.05.2016
MHS Truck&Bus, importatorul camioanelor MAN şi al autocarelor Neoplan, controlat de omul de afaceri Michael Schmidt, a livrat către tour-operatorul Christian Tour zece autocare, cu o valoare cumulată de 3 milioane de euro.
 
Autocarele Neoplan livrate sunt din două categorii, una mai lungă, Tour Liner, şi una mai scurtă, City Liner, iar acestea vor face parte din flota Memento Bus. În prezent flota de autocare a diviziei de transport persoane numără 12 autocare Setra cu o capacitate de la 48 până la 61 de locuri şi două autocare MAN cu 57 de locuri alături de şase microbuze Merc­edes-Benz Vito cu o capacitate de opt locuri. Noile autocare vor fi utilizate în special pe cursele lungi, însă vor putea fi utilizate pe toate destinaţiile tour-opera­torului român.
 
„MHS Truck&Bus reintro­duce businessul de autobuze şi autocare în România, prin mărcile pe care le importă, MAN şi Neoplan, iar livrarea acestei flote importante marchează un început frumos. România are un mare potenţial în ceea ce priveşte vânzarea de autocare, deoarece există o cerere imediată de câteva sute de autocare“, a spus Milos Vujanovic, vicepreşedintele Automobile Bavaria Group.