Raiffeisen a vândut pâinile Titan şi reţeaua de magazine Casa Brutarului. Decizia lor a fost să rămână doar cu morăritul

Autor: Cristina Roşca 20.05.2016

Austriecii de la GoodMills Group, companie controlată indirect de grupul financiar Raiffeisen, a vândut divizia de panificaţie şi reţeaua de magazine Casa Brutarului (fosta Belforno) către grupul suedez Lantmannen Unibake, potrivit surselor ZF.

Contactaţi de ZF, oficialii celor două companii nu au răspuns solicitării privind această tranzacţie care deja a fost semnată şi urmează a fi închisă în acest an.

GoodMills va păstra în România doar divizia de morărit. De altfel, în general compania avea doar mori în mai multe pieţe din Europa, România fiind singura unde existau şi divizii de panificaţie şi morărit.

Goodmills România este fosta companie Titan şi totodată unul dintre cei mai mari jucători din industria de panificaţie. Compania a raportat o cifră de afaceri de 314 mil. lei ( 70 mil. euro), în creştere uşoară (1%) faţă de anul precedent, conform datelor de la Recom.

Anul trecut, acţionarii companiei au luat decizia de a diviza compania Goodmills România în două societăţi, una purtând acelaşi nume şi cealaltă - Frozen Bakery Products SA, urmând să preia activităţile de producţie de patiserie congelată, conform datelor din Moni­to­rul Oficial. Oficialii companiei explicau în document faptul că divizarea va crea premisele dezvoltării, îmbunătăţirii şi optimizării activităţilor celor două segmente de business întrucât fiecare divizie îşi va stabili propria strategie de dezvoltare.

 Recent, Goodmills România a transformat în „Casa Brutarilor“ nouă din cele 45 de magazine Belforno Fresh pe care le deţinea ca urmare a unei strategii de redenumire a întregii reţele de magazine. În noile magazine, producătorul comercializează atât produse din panificaţie din gama proprie, cât şi produse de patiserie, lactate, băuturi alcoolice, ţigări sau băuturi răcoritoare.

Goodmills România, activă sub această denumire din a doua parte a anului 2014, deţine un complex de morărit şi panificaţie în oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, care cuprinde trei mori.

Pe piaţa de morărit şi panificaţie, GoodMills concurează cu producători precum Vel Pitar sau Boromir.