Metropolitan Life raportează o marjă de profit de 76%, în timp ce Euroins a avut pierderi de 300 mil. lei, cât jumătate din subscrieri

Autor: Anelis Baciu 23.05.2016

Asigurările locale, o piaţă măcinată de aproape un deceniu de pierderi în care puţine companii reuşesc să tragă linie la final de an cu profit, scoate la iveală o situaţie extremă.

O companie de asigurări de viaţă, Metro­po­litan Life, a obţinut anul trecut un profit net record de 178 mil. lei (40 mil. euro), adică aproape 80% din primele sub­scri­se, în timp ce Euroins, companie aflată în redresare financiară, a avut pierderi de 300 mil. lei, cât aproape jumătate din afaceri, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Rezultatul financiar al Metropolitan Life este de peste trei ori mai mare decât profitul obţinut în 2014 şi este o premieră în piaţă după anii de criză.

Este posibil ca profitul record al americanilor de la Metropolitan Life să fie rezultatul unor artificii contabile, în condiţiile în care raportul dintre profit şi primele subscrise ajunge în medie la circa 5-7% în piaţa de asigurări de viaţă.