Dragoş Dragoteanu: Ce au oferit guvernanţii ultimului sfert de secol? Corupţie, birocraţie, mafie în administraţia locală şi centrală, risipita banului public, lipsa de viziune economică

Autor: Dragoş Dragoteanu 23.05.2016

Cersetoria pare a fi o meserie nobila pentru guvernanti. Nu solutiile, nu realizarile. In loc de proiecte de tara serioase, numai vrajeala. România a devenit un colţisor al pomenilor si promisiunilor, de toate felurile...

Dupa pomenile electorale ale guvernului precedent, actualul executiv a schimbat direcţia. Cere pomeni. Sau macar o donatie. Cat de mică. Si-au gasit un tap ispasitor: Constantin Brancusi. Săracul celebru artist! Daca ar şti el cata mandrie au astazi conducatorii tarii in care s-a născut, s-ar rasuci in mormânt de rusine. Vai si amar!

Cum poate fi altfel clasificata campania "Brancusi e al meu”? Presedintele si premierul au donat. Cata marinimie si generozitate! Alti cativa demnitari aflati in functii temporare au vrut sa iasă in evidentă cu o mică donatie. Apar la tv, presa vorbeşte de gestul lor. Ce frumos!

Dar, oare, cata onoare ai cand nu poti sa oferi o minima demnitate ca popor. Ce ironie: termenii demnitar si demnitate provin din aceeasi familie de cuvinte.

Ce inseamna cateva milioane de euro pentru bugetul unei tari, membra UE, membra NATO? In opinia mea, aceasta este valoarea ei! Cand stai cu mana intinsa la popor sa cumperi o capodopera a celui mai mare si cunoscut artist este infricosator de injositor. Atenţie! Romania nu iese sau este in război, nu a fost invadata, nu este dupa o catastrofa naturală! Dar, cerseste!

Nu recuperează banii de la hotii prinşi ca au devalizat tara de zeci sau sute de milioane de euro. Nu poate sa pună capăt flagelului corupţiei. Nu ofera o perspectiva tinerei generaţii. Isi lasa pensionarii si taranii sa se zbata in sărăcie. Nu opreste exodul profesioniştilor peste hotare. Nu termina nicio autostrada care sa traverseze tara. Nu!

In schimb, guvernantii  cersesc mila propriilor cetăţeni, pe care i-au umilit si uimit adesea. In ultimii 25 de ani, Romania a inaintat cu viteza melcului spre o tara normala, civilizata si evoluata. Scriu acest editorial pentru toti cei care au donat in ultimul sfert de secol statului roman:  taxe, impozite, accize, supra-impozite, sume mici sau mari pentru bugetul de stat. La inceput am crezut ca era o datorie. Apoi mi-am dat seama ca sunt donatii. Diferenta este ca atunci cand dai ceva aştepti altceva. Cand donezi  nu aştepti nimic!

Dar, noi, antreprenorii romani, am avut asteptari. Am crezut ca sumele colectate, ani si ani la rand, se vor regasi intr-o tara demna si prospera. Intr-un trai decent pentru toti romanii. Am ramas in tara noastra pastrand speranta ca putem face impreuna o viata mai buna pentru copiii noştri. Si, ce sa vezi? Donam, in continuare, in zadar! Acum ni se cere si mila.

Alti 2,5 milioane de romani nu au mai avut nici rabdare, nici asteptari. Au plecat, precum Brancusi. Cu mâinile goale. In exod, căutand ceea ce nu le-a oferit tara. Si-au gasit binecuvantarea departe, printre străini. Numai ei stiu ce umilinte au trait, dar fiecare a trimis acasa, lunar, cate o "opera". Numele muncii lor este speranta. Sau, pentru cei ramasi acasa, supravietuire.

Ce au oferit guvernantii ultimului sfert de secol in schimb? Coruptie, birocratie, mafie in administratia locală si centrală, risipita banului public la greu, lipsa de viziune economica pe termen lung, infectii in spitale, sărăcie in educatie, o clasa politica mediocra, plină de politruci, si o viata chinuita pentru orice a vrut sa faca ceva normal si corect, pe cont propriu, in afara sistemului.

Din pacate, nici banii trimişi de romanii plecaţi in strainatate, nici eforturile antreprenorilor romani care mişca economia, nici bunul simt al bugetarilor corecti nu au dus la prosperitatea acestei natiuni. De stânga, de dreapta, tehnocrati sau scapatati temporar prin diverse functii, autorii acestui demers, dupa parerea mea, au provocat o umilinta a numelui Brancusi, o jignire la adresa poporului.

Sa nu ne mai mire ca România este astăzi oaia neagră a Europei, in multe privinte. Atitudinea nedemna, statul in genunchi sau cu mana intinsa nu confera o pozitie de egalitate in fata niciunui partener de discutii.

Ca oltean get-beget, ca roman care a copilărit in judeţul in care se afla capodoperele artistului, ca antreprenor 100%, mi-e rusine ca sunt martor la o asemenea “realizare”. Vorba poetului Octavian Goga: “Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta”.

Speranta in donatii nu tine loc de strategie, domnilor guvernanti!

Dra­goş Dragoteanu este General Manager Euroest Invest