Peste 65 de morţi, în mai multe explozii produse în două oraşe din Siria

Autor: Roxana Maciuca 23.05.2016

Mai multe explozii au avut loc luni în oraşele Jableh şi Tartous din vestul Siriei, cauzând moartea a cel puţin 65 de persoane, potrivit televiziunii siriene de stat şi Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează Reuters.

Cel puţin două explozii au fost provocate de atacatori sinucigaşi, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

În total, şapte explozii au avut loc luni în cele două oraşe de pe coasta vestică a Siriei - patru în Jableh, din provincia Latakia, şi trei în Tartous (capitala provinciei), aflată mai în sud, conform OSDO.

Cum arată satul de vis unde nu există drumuri, maşini sau aglomeraţie

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului şi presei siriane de stat, zeci de persoane au murit sau au fost rănite în exploziile de luni. Conform unui bilanţ provizoriu, cel puţin 65 de persoane ar fi murit în exploziile de luni.

Televiziunea siriană de stat Ikhbariya a relatat că trei explozii au avut loc în Jableh, dintre care unul în apropiere de un spital de stat. Una dintre exploziile produse în Tartous a fost cauzată de o maşină-capcană, iar o alta de un atacator sinucigaş, vizând o zonă rezidenţială.

Cum arată cea mai frumoasă plajă din lume: Stiniva din Croaţia. Este un paradis aproape de România