Farmaciile Sensiblu şi distribuitorul Mediplus, parte a grupului A&D Pharma, au depăşit 1 mld. €

Autor: Mirabela Tiron 24.05.2016

Lanţul de farmacii Sensiblu şi distribuitorul Mediplus, parte a A&D Pharma, cel mai mare grup de pe piaţa de medicamente, au depăşit anul trecut împreună afaceri de un miliard de euro, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe.

Compania Mediplus Exim a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 3,3 miliarde de lei (circa 740 de milioane de euro), în creştere cu 6,5% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. 

Compania a raportat şi un profit de 88 de milioane de lei (20 mil. euro), faţă de 43,8 milioane de lei (circa 10 mil. euro) anul anterior, arată aceeaşi sursă. În Mediplus lucrau anul trecut 885 de angajaţi. Mediplus este cel mai mare distribuitor de pe piaţa farma, pe care mai activează companiile Farmexpert, Farmexim, Fildas sau Polisano.