O femeie moartă de două luni, desemnată preşedinte de secţie de votare

Autori: Tibi Bujdei , Andreea Tobias 25.05.2016

Autoritatea Electorală Permanentă a desemnat, luni, prin tragere la sorţi, preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare din mai multe judeţe, între care şi Botoşani, iar preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare nr. 354 din comuna Santa Mare a fost desemnată Rodica Drobotă.

Femeia a murit, însă, în luna martie a acestui an.

Potrivit reprezentanţilor departamentului de comunicare din AEP, situaţia a fost determinată de neactualizarea Registrului electoral, care este realizată, potrivit prevederilor legale, de Primăria comunei.

Reprezentanţii AEP au declarat corespondentului MEDIAFAX că eroarea a fost sesizată, iar potrivit prevederilor legale locul de preşedinte al biroului electoral din secţia de votare respectivă a fost vacantat şi urmează să fie înlocuit.

Potrivit legislaţiei, primarul, împreună cu serviciile de evidenţă informatizată a persoanei, actualizează anual listele electorale permanente, până la data de 1 martie şi comunică judecătoriei, în cel mult 15 zile, actualizările operate în liste.

Totodată, potrivit legislaţiei, în anul în care au loc alegeri, actualizarea listelor se face în cel mult 15 zile de la data stabilirii zilei votării, iar persoanele decedate se radiază din lista electorală permanentă de primarul unităţii administrativ-teritoriale în care au avut ultimul domiciliu în termen de 24 de ore de la înregistrarea decesului.