Fabrica Fornetti din Timişoara trimite peste graniţă jumătate din producţia de 130 de milioane de lei

Autor: Mădălina Panaete 26.05.2016

Fornetti România, companie care deţine cel mai ex­tins lanţ de patiserii de pe plan local, a vândut anul tre­cut la export produse de patiserie în valoare de 63 mil. lei (circa 14 mil. euro), adică 47% din bu­sinessul companiei anul trecut, conform datelor fur­nizate de companie. Ex­por­turile au crescut cu 30% anul trecut comparativ cu 2014. 

Astfel, fabrica din Timişoara devine un hub im­por­tant de export pentru Fornetti, în condiţiile în care la fi­nalul anului trecut compania a anunţat un proiect de in­ves­tiţii de 9 mil. euro în unitatea de producţie. O parte din proiect, pentru care s-a alocat circa un milion de lei, a fost finalizat în luna aprilie. Această investiţie a avut ca scop modernizarea liniilor de producţie din Timişoara.

Fornetti România, care a ieşit anul trecut din insolvenţă, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 133,6 milioane de lei (30 mil. euro), în creştere cu circa 30% faţă de în anul precedent. În plus, Fornetti România, care are peste 400 de angajaţi, şi-a crescut de peste 4 ori profitul anul trecut, până la peste 11 milioane de lei (2,6 mil.euro), potrivit datelor transmise de grup. 

Creşterea businessului producătorului vine în con­textul în care compania a intrat în vara lui 2015 în por­to­fo­liul Aryzta AG, care este al treilea cel mai mare pro­ducător de panificaţie congelată la nivel mondial, cu afa­ceri de 4,8 mld. euro anual. Oficialii Aryzta spuneau la momentul preluării grupului Fornetti că doresc să extindă businessul de la nivel regional la nivel european. Susi­diara din România face parte din grupul ungar Fornetti, cu afaceri de aproape 70 de milioane de euro anul trecut în Ungaria, România şi Bulgaria. România con­tribuie astfel cu aproape jumătate la totalul bu­si­nessului. Piaţa locală este însă şi cea mai mare piaţă ca populaţie, de peste două ori mai mare decât a celorlalte două cumulat.

Preluarea Fornetti este doar una dintr-o serie de tran­zacţii efectuate de grupul elveţian în ultima perioadă în regiune. Una dintre cele mai importante tranzacţii sem­nate în România este cea prin care Origin Entre­prises, în care Aryzta AG are un pachet de 29% din acţiuni, a preluat distribuitorul de îngrăşăminte, produse fitosanitare şi seminţe Comfert Bacău, dar şi compania de agrobusiness Redoxim din Timişoara. În total, pentru cele două achiziţii grupul a scos din buzunar peste 50 de milioane de euro.

Fornetti România, cu sediul în Timişoara, a fost înfiinţată în anul 2001 prin intermediul unui parteneriat cu Fornetti Kft. din Ungaria. Compania a devenit master-francizor pentru această marcă în România după ce iniţial a avut activităţi de distribuţie a produselor de patiserie.

În timp, Fornetti a devenit cel mai extins lanţ de francize din ţară cu peste 600 de magazine, 1.200 de tone produse distribuite lunar către parteneri şI peste 500.000 de consumatori.

În România, Fornetti este liderul pieţei de patiserii şi covrigării, având o cotă de piaţă de 6%, potrivit companiei de cercetare de piaţă Euromonitor.

Categoria de patiserii şi covrigării este unul dintre cele mai extinse segmentate din industria alimentară, la fiecare colţ de stradă existând o altă companie. Circa 85% din jucătorii de pe această piaţă erau independenţi în 2014, restul aparţinând unui lanţ.