Cuminţenia Pământului/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 26.05.2016

În urmă cu o săptămână a avut loc, la Muzeul Naţional de Artă al României, vernisajul expoziţiei „Cuminţenia Pământului. Aceasta nu este o piatră.”  Expoziţia  îşi propune să arate straturile narative care acoperă una dintre cele mai cunoscute şi controversate lucrări din arta românească modernă: Cuminţenia Pământului.

Realizată de Constantin Brâncuşi în 1907, Cuminţenia Pământului a fost prima dată expusă în România la Societatea Tinerimea Artistică.

Imediat a început un scandal care a polarizat lumea culturală.

De atunci şi până în prezent mica „piatră” a fost una dintre cele mai comentate  piese din arta românească.

Curatoarea Valentina Iancu, împreună cu istoricii de artă Doina Lemny şi Alina Petrescu arată poveştile Cuminţeniei într-o expoziţie documentară.

Valoarea culturală a operei lui Brâncuşi a crescut constant prin dialogul pe care încă îl provoacă printre artiştii contemporani.

Expoziţia documentară este completată de o expoziţie de artă contemporană, o selecţie de piese care aduc o dimensiune actuală artei brâncuşiene.

Expun: Irina Botea, Mircea Cantor, Alexandra Croitoru, Vlad Nancă, Manuel Pelmuş, Dan Perjovschi şi Alexandra Pirici.

Expoziţia rămâne deschisă până la 17 iulie a.c.