Grecii de la FF Group au ajuns la patru magazine multibrand Collective, toate în Bucureşti

Autor: Cristina Rosca 30.05.2016
Reţeaua de magazine multibrand Collective, deţinută de grupul grec FF Group, prezent pe piaţa locală cu mai multe branduri şi concepte de magazine, a ajuns la patru unităţi după o nouă deschidere în inima Bucureştiului.
 
De altfel, şi celelalte trei magazine sunt am­plasate tot în Bucureşti, însă în centre co­mer­ciale, respectiv AFI Palace Cotro­ceni, Băneasa Shopping City şi Bucureşti Mall. Cea mai nouă unitate şi totodată cea mai mare, este amplasată într-o clădire istorică de la strada Ion Câmpineanu din inima Bucureştiului. Clădirea cumpărată de FF Group este îm­părţită în trei etaje de magazin Collective, patru de birouri, în timp ce la ultimul nivel se află un bar sub brandul Biutiful (bar ce face parte din grupul Fratelli). Investiţia în reconstrucţia acestei clădiri ce măsoară 5.000 mp a fost de 10 milioane de euro, sumă ce cuprinde şi preţul plătit de FF Group pentru clădire.