FED pregăteşte lumea pentru creşterea dobânzilor la dolari

Autor: Ştefan Stan 30.05.2016

Cea mai importantă bancă centrală din lume, Fed din SUA, a început să pregătească pieţele financiare pentru creşterea dobânzilor la dolari, astfel încât investitorii să nu fie luaţi prin surprindere.

Janet Yellen, guvernatorul Fed, a semnalat că cel mai probabil banca centrală din SUA va creşte dobânda de referinţă în scurt timp, în cazul în care economia americană va continua să crească în ritmul din primul trimestru, scrie Wall Street Journal.

„Este momentul potrivit ca Fed să crească dobânzile de referinţă, într-un mod prudent şi gradual, şi probabil în lunile care urmează vom începe să punem în aplicare creşterea“, a spus ea.

În acest moment, dobânda Fed este de 0,2-0,5% pe an, nivel care a fost majorat acum câteva luni de la 0-0,25%. Fed trebuia să majoreze din nou dobânda acum două luni, dar a amânat acest lucru pentru a vedea soliditatea economiei americane, a cărei creştere a început să încetinească la finalul anului trecut şi în prima lună din 2016. În criză, Fed a redus dobânda de referinţă de la 6% la 0% şi a injectat aproape 10.000 de miliarde de dolari pentru a preveni prăbuşirea pieţelor financiare şi a marilor bănci americane.

Declaraţia lui Yellen lasă uşa deschisă pentru o nouă majorare a dobânzii în cadrul şedinţei Fed de luna viitoare, de pe 14-15 iunie, sau cel târziu în iulie sau septembrie, în cazul în care oficialii Fed vor să aştepte mai multe date macro­economice.

După mai multe trimestre slabe, creşterea pare să fi revenit, se arată în mai multe date monitorizate de Fed, susţine Yellen. Creşterea încrederii consu­matorilor, precum şi creşterea consu­mului, activităţii economice interne şi a producţiei industriale au luat avânt în lunile de primăvară. Proiecţiile arată o creştere a PIB-ului, care ar urma să accelereze cu 2,5% în T2, faţă de 0,8% în primul trimestru.

Un alt semnal pozitiv este că profiturile corporaţiilor din SUA încep să dea semne de stabilizare, deşi companiile americane încă se luptă cu presiune din cauza creşterii salariilor şi expansiunii globale economice încă slabe. Profitul brut al corporaţiilor americane a crescut cu 1,9% în primele trei luni, după ce anterior a fost în declin două trimestre.