Prodvinalco Cluj, afaceri mai mici cu 16% în 2015. "Piaţa de băuturi alcoolice s-a contractat."

Autor: Mădălina Dediu Panaete 30.05.2016
Producătorul de băuturi spirtoase Prod­vinalco din Cluj (PRAE) a raportat pentru anul 2015 o cifră de afaceri de 23,5 milioane de lei (5,3 milioane de euro), în scădere cu 15,9% faţă de anul precedent pe fondul contractării pieţei de profil. Profitul companiei a fost de 2,6 mil. lei, de patru ori mai mare decât rezultatul raportat în anul anterior.

Adunarea Generală a Acţionarilor Prod­vinalco a aprobat pe 4 aprilie distribuirea de dividente în valoare de 2,89 milioane de lei din profiturile raportate în anii anterior, conform datelor din cel mai recent raport financiar al companiei. Societatea a distribuit dividende în fiecare din ultimii trei ani.

Producătorul este listat pe sistemul alternativ al bursei de la Bucureşti şi are o capitalizare de 36,7 mil. lei, potrivit datelor de pe site-ul BVB. Cei mai mari acţionari ai companiei sunt oamenii de afaceri Mircea-Dorin Todea cu 25% din capital, Vasile Albon cu 23,57%, Viorel-Marcel Hosu şi Constantin Moraru, fiecare cu câte 15% din acţiuni.

Compania a primit anul trecut autorizaţie pentru construirea unui ansamblu rezidenţial pe strada Traian din municipiul Cluj-Napoca, proiectul fiind compus din cinci clădiri a câte 5-6 etaje. Pentru acest ansamblu rezidenţial, firma colaborează cu dezvoltatorul SDC Imobiliare.

Prodvinalco are în portofoliu băuturi alcoolice precum Carpathia (vodcă), Iancu (brandy) sau Senator (bitter). Compania concurează cu alţi producători de băuturi spirtoase precum Alexandrion, Scandic Distilleries sau Prodal ’94.