Singura soluţie ca România să aibă drumuri cu banii de la UE: să le facă direct Comisia Europeană!

„Bugetul apelului pentru infrastructura rutieră este de 3,27 miliarde de euro, iar solicitantul eligibil este Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA“.

Gata. Au venit banii de la UE pentru drumuri pentru 2014-2020. Ministerul Fondurilor Europene a anunţat ieri pe toată lumea că aşteaptă între 1 iunie 2016 şi 31 decembrie 2018 cereri de finanţare pentru toate „apelurile deschise“.

Pentru căi ferate sunt 1,8 miliarde de euro, „solicitanţii eligibili“ fiind CFR SA, Ministerul Transporturilor şi „alte categorii“.

„Solicitanţi eligibili“, „apeluri deschise“, „cereri de finanţare“. Oamenii vor şosele, dar nu ştiu că între ministerele care fac parte din acelaşi guvern, al României, trebuie făcute „cereri de finanţare“ şi „apeluri“ la care se poate răspunde, nu-i aşa, că nu sunt complete hârtiile şi

uite-aşa se mai adaugă 3, apoi 8, apoi 12 luni până la primele studii de fezabilitate, şi mai departe ani până la selectarea proiectantului sau a constructorului.

„Solicitanţi eligibili“, „apeluri deschise“, „cereri de finanţare“. Sunt mii de funcţionari în România care au devenit aşi în mânuirea acestor expresii dar n-au habar cum arată compoziţia unui covor asfaltic de calitate.

Între 2007 şi 2013, România a avut la dispoziţie 4 mld. euro pentru infrastructură, dar a cheltuit doar 2 miliarde de euro. Iniţial, aşa-numita Autoritate de Management (AM) a fondurilor UE pentru infrastructură era chiar în sediul Ministerului Transporturilor.

Oameni la o uşă distanţă nu au reuşit să se înţeleagă, să îşi trimită „apelurile“ şi „cererile“ şi să apară odată autostrada sau centura sau pasajul. Din 2010, AM-ul respectiv a trecut la Ministerul Fondurilor Europene. Actualul ministru al transporturilor a încercat să îl ia înapoi. Nu a reuşit.

Între timp, dacă vine cineva să ne ceară: arătaţi-ne un pod, o şosea, o centură, o linie de metrou construită cu bani europeni, nu avem ce.

Funcţionarii din ministere se acoperă cu nesfârşite teancuri de hârtii, fiecare îşi apără teritoriul şi îşi justifică activitatea. Ce mai contează faptul că la sfârşitul zilei banii rămân necheltuiţi?

Mecanismul a devenit diabolic. Să faci cereri de la unul la altul, să faci apeluri de finanţare la care în mod evident nu poate aplica decât un SINGUR apelant, Compania de Drumuri, este Kafka la pătrat. De ce nu poate lua şi folosi pur şi simplu banii Ministerul Transporturilor?

Parcă aceste miliarde de euro nu vin pentru şosele, ci vin doar pentru a fi combustibil pentru acest mecanism de „solicitanţi eligibili“, „apeluri deschise“ şi „cereri de finanţare“. Oamenii aşteaptă şosele de la UE, dar primesc aceste cuvinte şi oameni experţi în a le utiliza. Aşteaptă drumuri, primesc hârtii. 

Toată experienţa de până acum arată că dacă România vrea să aibă şosele din banii de la Uniunea Europeană, trebuie să renunţe la banii de la UE. Pur şi simplu să spună: nu vrem bani, nu vrem „solicitanţi eligibili“, „apeluri deschise“ şi „cereri de finanţare“. Vrem drumuri. Tăiaţi-ne din banii alocaţi cât credeţi că vă costă, dar faceţi voi, Comisia Europeană, autostradă completă de la Nădlac la Constanţa. Contractaţi constructorii, faceţi ce ştiţi numai faceţi drumul, şi noi vă mulţumim. Simplu şi eficient. La calea ferată la fel. Abia atunci oamenii or să arate autostrada şi or să spună: iată, UE a făcut acest drum. Bravo!

Dacă Uniunea Europeană vrea cu adevărat să schimbe viaţa cetăţenilor ei, este nevoie să se implice direct şi va avea în ţările din est cele mai mari susţinătoare ale ideii de Europa. Romanii au civilizat Europa prin drumuri, cetăţi şi poduri, dar nu cu fonduri „romane“, ci cu constructori.