Comerţul alimentar a fost Făt-Frumosul economiei. Creşterea în 2015 a consumului cu aproape 9% a dus businessurile a cinci retaileri la peste 1 mld. euro
♦ Prima companie care a atins miliardul de euro în comerţ a fost Metro Cash&Carry, după rezultatele din 2004 ♦ După rezultatele financiare de anul trecut, două noi companii – Auchan şi Lidl – au intrat în clubul miliardarilor în euro din comerţ ♦ Anul viitor acest club exclusivist ar putea primi un nou membru, Mega Image. Compania trebuie să îşi menţină avansul din acest an, de circa 25% ♦ Jucătorii din comerţul modern alimentar din România au postat unele dintre cele mai mari creşteri de business din economie, ce ajung şi la 40%.
Cinci dintre jucătorii din comerţul modern, respectiv lanţurile de hipermarketuri, supermarketuri, discount şi cash & carry, au obţinut anul trecut afaceri de peste 1 mld. euro. Astfel, dintr-un total de 15 miliardari în euro în economia locală, o treime provin din comerţ. Comerţul alimentar a devenit astfel al doilea cel mai important contributor al „clubului“ după energie ca număr de membri.
Kaufland, Carrefour, Lidl, Metro Cash & Carry şi Auchan sunt cele cinci companii din comerţ care au reuşit anul trecut să treacă acest prag psihologic după ce businessul lor a stagnat (în cazul Metro) sau a crescut cu până la 20-30%. Comerţul modern numără în total 12 membri, cu tot cu Billa şi Real.