Garbine Muguruza a câştigat turneul de la Roland Garros

Autor: Iulian Coşuleţu 04.06.2016

Garbine Muguruza a început mai bine meciul şi a câştigat împotriva serviciului în game-ul cinci, însă liderul mondial, Serena Williams, nu a cedat şi a revenit la 4-4, iar setul s-a decis în prelungiri. Sportiva din Spania a făcut break-ul la 5-5 şi a închis setul în favoarea sa, scor 7-5, după ce a salvat două şanse de rebreak ale adversarei.

Manşa secundă a debutat, tot cu jucătoarea din Spania, a patra favorită pe lista capilor de serie, a câştigat pe serviciul Serenei, dar americanca s-a redresează rapid, a făcut break-ul şi a egalat la 1-1. Muguruza a rupt din nou echilibrul, scăpând de un game greu pe propriul serviciu şi ajunge la 4-2 în setul al doilea, iar la 5-3, Serena Williams a salvat patru mingi de meci pe propriul serviciu, însă nu a mai avut ce face în game-ul 10, câştigat de Muguruza, care a închis şi meciul în favoarea sa.

Serena Williams a reuşit 7 aşi, faţă de 4 ai adversarei, care a comis şi mai multe duble greşeli, 9 la număr. Liderul mondial a avut 23 de lovituri câştigătoare, în timp ce Muguruza, doar 18 şi 25 de greşeli neforţate. Sportiva din Spania a stat însă mai bine la procentajul primului serviciu, 58 la sută faţă de 49 la sută Serena Williams.

S-a terminat 7-5, 6-4 pentru Garbine Muguruza, care a câştigat primul trofeu de Mare Şlem din carieră, după ce anul trecut a ratat această şansă, fiind învinsă în finala de la Wimbledon, chiar de Serena Williams, care nu a reuşit să egaleze recordul deţinut de Steffi Graff, de 22 de titluri de Mare Şlem.