Francul elveţian, la cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni

Autor: Liviu Popescu 09.06.2016

Francul elveţian s-a apreciat ieri la 4,11 lei, în urcare uşoară faţă de şedinţa precedentă, dar a atins cel mai ridicat nivel al ultimelor patru luni şi jumătate. BNR mai anunţase o paritate atât de ridicată la finele lunii ianuarie. Pe de altă parte, numărul debitorilor cu credite în franci elveţieni era la finele lunii martie de 54.615, în scădere cu 12% faţă de noiembrie 2015. „Soldul acestor credite, atât credite de consum, cât şi credite imobiliare, a scăzut cu 1,6 miliarde lei, de la 8 miliarde de lei la 6,4 miliarde de lei în perioada de referinţă”, potrivit BNR. Instituţia menţionează că au fost soluţionate circa două treimi din totalul celor aproximativ 46.000 de solicitări.