MedLife, afaceri de 27 mil. euro în TI şi o ţintă de 117 mil. euro pentru tot anul

Autor: Roxana Rosu 10.06.2016

„Suntem în discuţii de preluare cu 3-4 operatori mari.“

 
MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, a raportat afaceri de 27,6 mi­lioane euro în primul trimestru şi estimează să ajungă la 117 mil. euro până la sfârşitul anului, existând premisele depăşirii acestei cifre, potrivit reprezentanţilor companiei.
 
„Anul 2016 a început foarte promiţător. Am demarat un nou program de investiţii ca urmare a contractării creditului în valoare de 56 milioane de euro, şi am anunţat alte două tranzacţii noi. În continuare, suntem în discuţii avansate cu 3-4 operatori mari şi dacă vom finaliza respectivele tran­zacţii, credem că vom atinge un nou record istoric, respectiv o cifră de afaceri cumulată la nivel de grup între 130 şi 150 milioane euro“, a spus Mihai Marcu, preşedinte al CA MedLife.