Rezultate „dulci“: pierderile producătorului Kandia s-au redus la jumătate

Autor: Mădălina Panaete 10.06.2016
Kandia Dulce, cel mai mare produ­cător local de ciocolată, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproape 170 milioane de lei (38 mil. euro), în scă­dere cu circa 8% faţă de anul prece­dent, conform calculelor ZF pe baza da­telor de pe mfinante.ro. Pe de altă par­te, în aceeaşi perioadă pierderile nete ale companiei s-au redus la jumă­tate şi au ajuns la 2,1 milioane de lei.
 
Compania, care are o fabrică de dulciuri în Capitală, a avut un număr me­diu de 483 de salariaţi. Kandia Dulce este una dintre cele trei com­panii de pe plan local controlate de familia austriacă Meinl. Alături de pro­du­cătorul brandurilor Rom, Kandia şi Măgura, familia Meinl mai deţine şi Heidi Chocolat, care are o fabrică de ciocolată în Pantelimon (jud. Ilfov), şi importatorul cafelei Julius Meinl.