Michele Nusco: Preferăm să investim în proiecte imobiliare în loc să ţinem banii în bancă, unde primim dobândă negativă

Autor: Bogdan Alecu 14.06.2016

Michele Nusco, CEO şi unul dintre acţionarii grupului italian Nusco, spune că în această perioadă, în care băncile oferă do­bândă aproape zero sau chiar negativă, fondurile companiei trebuie utilizate pentru a investi în proiecte care aduc valoare adăugată. 

„Noi finanţăm cu fonduri proprii proiectele dezvoltate, nu suntem stresaţi de bancă. Astfel avem profit mai mare şi nu există presiune financiară. Acum dobânzile sunt aproape negative şi de aceea mai bine investeşti banii în proiecte“, a spus Michele Nusco. 

Grupul italian a finalizat săptămâna trecută ansamblul rezidenţial Premio Exclusive City Center, amplasat în zona Batiştei şi cartierului Armenească. Din acesta, jumătate din apartamente au fost deja vândute, iar până la finalul anului se aşteaptă ca proiectul să fie vândut integral.