Chopard intră în mallul Băneasa cu un magazin monobrand

Autor: Roxana Petrescu 15.06.2016

Brandul elveţian de lux Chopard, o casă cu o tradiţie de peste 150 de ani recunoscută mai ales pentru ceasurile şi bijuteriile executate, a deschis primul magazin monobrand din România, în cadrul centrului comercial Băneasa Shopping City din nordul Capitalei.

Deşi Chopard s-a făcut remarcat pe scena mondială a luxului prin intermediul ceasurilor, în ultimii ani brandul şi-a completat portofoliul cu accesorii precum genţi sau portofele din piele naturală, ochelari de soare sau instrumente de scris.