De la desene animate la conducerea unei afaceri de 26.2 miliarde de doalri. Cum a ajuns Jeff Weiner să fondeze şi să conducă cea mai mare reţea de socializare profesională din lume

Autor: Lorena Cornea 20.06.2016

Jeff Weiner, CEO-ul LinkedIn, reţeaua de socializare profesională, este un vizionar şi antreprenor care consideră că o companie ca la carte trebuie să investească în principal în bunăstarea clienţilor şi să facă o diferenţă în lume.

S-a născut în 1970 în New York şi a urmat liceul Mamaroneck High School din New York, urmat de University of Pennsylvania.

De când era mic, Weiner a fost învăţat să fie optimist de către părinţii lui. ”Tata obişnuia să îmi spună că pot realiza orice îmi propun. O spunea atât de des - adică în fiecare seară până pe la vârsta de 12 ani - încât la vremea respectivă devenise pentru mine doar o altă predică părintească, ceva asemănător cu ''Mănâncă-ţi legumele!''”, a relatat el pentru Business Insider.

Tot tatăl lui l-a ajutat să îşi găsească de lucru pentru prima oară, punându-l să coneacpă o scrisoare de intenţie în care să explice exact ce ar fi vrut să lucreze. Astfel, un Jeff Weiner de 24 de ani, fără un masterat în administrarea afacerilor şi cu foarte puţine job-uri disponibile, se angaja la Warner Bros., celebra companie care l-a creat pe Bugs Bunny., drept analist în departamentul strategic.

”Eram doar un nimeni la vremea aceea. Am scris un raport în care le-am sugerat celor de la Warner Bros. să îşi extindă activitatea şi în mediul online, iar lor le-a plăcut şi m-au promovat.”, a spus Weiner pentru Business Insider.

În scurt timp, Jeff Weiner a ajuns vice-preşedinte pentru Warner Bros., dar a plecat când filiala în care lucra a fost cumpărată de AOL, compania internaţională de mass-media. Până să ajungă la LinkedIn, Weiner a trecut şi prin ramura executivă a Yahoo, companie rivală a celor de la AOL.

În ascensiunea carierei sale, Weiner a apelat la sfaturile pionierului de pe Wall Street, Ray Chambers, care l-a învăţat, printre altele, să se bucure de fiecare moment la intensitate maximă, dar să şi ajute cât de mult poate. ”Încerc să ţin cont de sfaturile lui Ray Chambers pe cât posibil.”, a spus Weiner.

Silicon Valley a fost un mediu proprice pentru Weiner, astfel că după Warner Bros., el a ajuns la Yahoo, recomandat chiar de CEO-ul companiei de la vremea aceea, Terry Semel. La început, Jeff a intrat pe partea de devoltare corporativă, dar a ajuns vice-preşedinte executiv al diviziei de reţele. Au existat speculaţii care îl vizau pe Weiner drept noul CEO al Yahoo în anul 2008, dar el a ales să treacă mai departe în 2009, când a simţit că Yahoo ar fi trebuit să facă nişte schimbări pentru a-şi creşte rata de succes, dar acestea întârziau să apară.

Tot în 2009, a fost numit preşedinte interimar al LinkedIn. În scurt timp a devenit CEO, iar în anul 2011 serviciile companiei deveneau cele mai folosite din lume pe parte de HR şi recrutare. Tot în 2011, Jeff Weiner câştiga titlul de Antreprenorul Anului în Statele Unite, oferit de EY Entrepreneur of the Year Awards, o competiţie internaţională care încurajează antreprenoriatul la nivel larg.

Viziunea lui Weiner dă  astăzi formă reţelei LinkedIn, o platformă unde talentul şi oportunităţile sunt în floare, care dă oamenilor posibilitatea să se afirme şi să îşi atingă ţelurile profesionale. CEO-ul crede că mediul online creat de LinkedIn este unul propice pentru a facilita, într-un mod accesibil, ascensiunea unor  cariere de succes.

”Eu cred că este mai important să să ştiu exact ce vrea clientul să obţină şi cum îl pot ajuta eu, decât să îmi poriectez propria viziune asupra lucrurilor.”, a spus Wiener.

Jeff Wiener este acum un exemplu în leadership, promovând valorile în care crede către toţi antreprenorii care doresc să îl asculte. Wiener a ţinut nenumărate speech-uri şi lecţii de leadership, în care a explicat audienţei că este mult mai important ca o afacere să se plieze după cerere şi nu să ofere servicii inutile sau prost concepute, care nu reuşesc să mulţumească clientul.

De curând, compania LinkedIn a fost cumpărată de gigantul Microsoft, pentru suma de 26.2 miliarde de dolari.