Oren Gers­htein, cel care a făcut strategia Israelului în IT: Un program de sprijinire a start-up-urilor hi-tech, finanţat de stat dar în care să-şi asume riscuri şi privaţii este şansa de dezvoltare a României

Autor: Adrian Seceleanu 17.06.2016
România are o şansă uriaşă de a-şi dezvolta economia fructificând oportuni­tăţile din industria hi-tech, însă pentru ca acest sector să crească puternic autorităţile ar trebui să facă „dintr-odată” un „pas mare” prin care să creeze condiţiile acestei evoluţii, respectiv crearea unui program naţional de susţinere a start-up-urilor, în care să fie implicat însă şi sectorul privat.
 
„În perioada 2000-2012 România a urcat de pe locul 53 pe locul 44 în clasamentul privind economia bazată pe cunoaştere realizat de Banca Mondială, este cea mai bună îmbunătăţire a poziţiei în acest top din întreaga lume, iar educaţia este cea care a contribuit cel mai mult la acest lucru. Este o dovadă a faptului că România are un potenţial care nu este fructificat pe deplin”, a declarat Oren Gers­htein, fondator şi CEO al Ideality Roads, o companie israeliană care oferă consultanţă în dezvoltarea ecosistemelor de start-up-uri şi care a fost implicată în mai multe proiecte de acest tip la nivel global. Ideality Roads are o viziune bazată pe strategia Isra­elului lansată în urmă cu 25 de ani de a-şi dezvolta sectorul hi-tech şi care a transformat ţara în al doilea Silicon Valley la nivel global, cu zeci de start-up-uri care au ajuns ţinta unor achiziţii cu valori de zeci şi sute de milioane de dolari.