Creditele pentru populaţie în lei accelerează cu 33%

Autor: Alexandru Zărnoeanu 24.06.2016

Creditarea în lei a înregistrat în luna mai un avans de 19,3% faţă de perioada similară a anului trecut şi a atins un record de 117,6 mld. lei, fiind puternic împinsă de o evoluţie dinamică a creditării pentru populaţie de 33,7%, comparativ cu un avans de doar 7,8% al creditelor pentru companii acordate în moneda naţională.

Soldul creditelor în lei acordate de băncile de pe piaţa locală a ajuns în luna mai la un nivel record datorită ratelor dobânzii aflate la minime istorice, creşterii venitu­ri­lor populaţiei şi unui sentiment pozitiv al consu­ma­torilor în pri­vinţa economiei.

Economistul de la UniCredit Mihai Pătrulescu vede cre­di­ta­rea companiilor ca un sector care este „foarte atractiv pentru bănci“ şi susţine că avansul lent al creditării com­paniilor a venit din cauza „creşterii mai slabe din prima par­te a anului a producţiei industriale faţă de consum, apă­rută în urma fragilităţii economice din UE, care a influ­enţat negativ cererea externă.“

Băncile aveau la sfârşitul lunii mai în portofoliu credite totale în valoare de 217,9 mld. lei, în creştere cu doar 2,4%, potrivit BNR. Rata mică de creştere a creditării totale în sistemul bancar vine în urma declinului creditelor în valută.