Preşedintele Cehiei cere organizarea unui referendum privind apartenenţa ţării la UE şi NATO

Autor: Mircea Olteanu 01.07.2016

Preşedintele ceh Milos Zeman cere organizarea unui referendeum cu prezenţa Cehiei în Uniunea Europeană şi NATO, afirmând că totuşi susţine apartenenţa ţării sale la cele două organizaţii, informează Reuters.

Preşedintele ceh nu are dreptul de a convoca un referendum, însă cererea va fi probabil bine primită în Cehia, ţără în care mulţi alegători sunt sceptici în privinţa Uniunii Europene.

"Nu sunt de acord cu cei care sunt pentru părăsirea Uniunii Europene," a spus Zeman cu ocazia unei întâlniri cu cetăţenii în oraşul Velke Mezirici , citat de un post de radio din Cehia.

"Dar voi face tot ce ce se poate pentru ca ei să aibă un referendum şi să se poate exprima. În mod similar şi în cazul ieşirii din NATO," a adăugat preşedintele ceh.

Potrivit unui sondaj al Institutului CVVM, organizat Cehia în luna aprilie, nivelul satisfacţiei în privinţa apartenenţei la UE a scăzut la 25 la sută, comparativ cu 32 la sută anul precedent.

Modul în care UE a gestionat criza refugiaţilor a provocat ostilitatea multor cetăţeni din statele estice al Blocului comunitar, iar unele ţări din această zonă au refuzat aplicarea cotelor obligatorii de imigranţi, care au fost introduse de Comisia Europeană.