Bacalaureat 2016: Ce subiecte au avut de tratat elevii la Istorie

Ziarul Financiar 06.07.2016

Absolvenţii clasei a XII-a susţin miercuri, în funcţie de profilul absolvit, proba scrisă la Matematică sau Istorie, din cadrul examenului de Bacalaureat 2016.

Examenul de Bacalaureat 2016 continuă miercuri cu proba obligatorie, care se susţine la una din două materii, în funcţie de profilul absolvit - Matematică sau Istorie. De asemenea, la Matematică există patru varainte de subiecte, tot în funcţie de profilul liceal absolvit: mate-info, ştiinţele naturii, tehnologic sau vocaţional.

Subiectele vor fi rezolvate în direct, de la ora 13:00, la Mediafax Live.

În continuare, vineri va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din cele 10 materii: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie sau economie.

Afişarea rezultatelor se va face pe 12 iulie, la avizierele liceelor şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, până la orele 16:00, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 16:00 - 20:00. Rezultatele finale se vor publica în data de 16 iulie.