Drăgulescu: Îţi sugerez Simona să participi la Rio 2016 şi să vezi cât de greu se câştigă o medalie

Autor: Claudiu Giurgea 08.07.2016

"Pentru cei care nu ştiu, Cătălina Ponor este portdrapelul României la Rio. Ea este tripla campioana olimpica, asta însemnând doar o parte a palmaresului ei.

Citez Simona Halep: Şi eu mă gândeam că voi fi eu sau Cristina Neagu. Cred că Neagu merita, din punctul meu de vedere, dar decizia a fost luată. O felicit şi pe Cătălina Ponor, pentru că este o mare onoare să fii portdrapel la Rio

Am tot respectul pentru Simona dar această declaraţie mi se pare jignitoare la adresa mea, a Cătălinei şi a celorlalţi sportivi care au adus României medalii europene, mondiale şi olimpice!!! Onoarea revine celei care a câştigat cele mai multe medalii pentru România.

Îţi sugerez Simona să participi şi tu la Rio 2016 şi să vezi cât de greu se câştigă o medalie pentru România şi cu siguranţă vei aprecia mai mult sportivii care au câştigat mai multe medalii la olimpiada, mondiale şi europene. Aşadar Halep şi Neagu mai au mult de confirmat pentru a avea asemenea pretenţii!

Părerea mea...Scuze dacă am jignit pe cineva dar am impresia că doar două sportive are România, şi nu este aşa!!!" a scris Marian Drăgulescu pe contul său de Facebook

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român(COSR) a decis, miercuri, ca portdrapelul României la Rio să fie Cătălina Ponor. Cristina Neagu, Simona Halep, Corina Căprioriu şi Alin Moldoveanu au fost sportivii care au intrat iniţial în cursa finală pentru alegerea aceluia care va purta drapelul României la Jocurile Olimpice.