Napochim Imobiliare caută finanţare de până la 15 mil. euro de la orice bancă din România
Autor:
Dan Grigore Ivan
11.07.2016
Napochim Imobiliare (NCHI), companie cu capitalizare de 10,7 mil. lei, intenţionează să contracteze un credit în valoare de maximum 15 mil. euro, de la orice bancă de pe teritoriul României, pentru finanţarea unui proiect imobiliar ce cuprinde o suprafaţă utilă de peste 10.300 mp.
Compania, rezultată din divizarea producătorului de mase plastice Napochim Cluj-Napoca (NACH), urmează să garanteze creditul cu terenul şi construcţia ce urmează a fi realizată pe Strada Someşului, conform programului pentru Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor pentru 9 august. Napochim Imobiliare doreşte să dezvolte un proiect imobiliar pe terenul obţinut din transferul efectuat de către societatea-mamă. Compania îşi propune să construiască 214 apartamente, într-un bloc cu 20 de etaje, cu o suprafaţă utilă de aproximativ 10.300 de metri pătrati.
Conform reprezentanţiilor companiei, Napochim Imobiliare doreşte să dezvolte un ansamblu compus atât din spaţii comerciale, de birouri sau rezidenţiale.