Primcom, cu capitalizare de 21 mil. lei, îşi diminuează capitalul social cu 20.000 de lei

Autor: Dan Grigore Ivan 13.07.2016

Capitalul social al Primcom (PRIB), companie ce are drept obiect de activitate închirierea şi subînchirierea de spaţii comerciale, s-a diminuat cu un număr de 187.689 de acţiuni de valoare nominală 0,1 lei ca urmare a anulării acţiunilor proprii deţinute de emitent. Astfel, de la o valoare de 187.689 lei, capitalul social a ajuns la 168.920 lei. Societatea are un activ net în valoare de 17,7 milioane lei şi a înregistrat o pierdere 0,821 milioane lei, după ce anul precedent înregistrase o pierdere de 1,6 milioane lei. În 2015, compania a avut o cifră de afaceri de 0,8 milioane lei, în timp ce alte venituri din exploatare au adus companiei 4,5 milioane lei, în creştere cu 66% faţă de anul precedent. După ce în 2015 au fost vândute şapte spaţii comerciale, compania are în portofoliu 28 de spaţii în prezent.