Stăpânii nisipurilor/ de Stelian Ţurlea

Alberto Vázquez-Figueroa este un romancier spaniol autor a peste optzeci de cărţi, dintre care peste patruzeci de romane; dintre acestea, aproape zece i-au fost traduse şi în româneşte, majoritatea la Editura Polirom. A trăit în tinereţe în Africa, unde familia sa a fost deportată (în 1937), din motive politice. Atunci a început să cunoască populaţii şi ţinuturi exotice, cărora mai târziu avea să le dedice multe cărţi. Una dintre aceste populaţii e formată din tuaregi. Cel puţin trei romane le-a dedicat acestora: „Tuareg”, „Ochii tuaregului”, „Ultimul tuareg”*)  – toate se  găsesc şi în limba română. Toate au fost tarduse impecabil de Eugenia Alexe Munteanu (pe primul, împreună cu soţul ei, distinsul profesor Dan Munteanu Colan).

Între primul şi ultimul tuareg a fost o distanţă de trei decenii. Cu inegalabil talent,  Alberto Vázquez-Figueroa insistă asupra luptei unui popor străvechi şi oropsit („al vălului”) pentru a-şi apăra tradiţiile, dar mai ales pentru a nu-şi altera fiinţa. În acest ultim roman cu acest subiect, ameninţarea vine din interior, flacăra islamistă care seamănă haos şi teroare s-a răspândit şi printre tuaregi şi ameninţă să le pervertească religia şi obiceiurile. În nordul statului Mali, extremiştii islamişti intenţionează să creeze un Califat islamist. Eroul care li se opune, Gahil Mugtar, este un camionagiu-călăuză în deşert, care trăieşte liniştit alături de mama sa, aşteptând clipa când se va căsători cu logodnica sa, un om a cărui viaţă este dată peste cap de apariţia jihadiştilor. Gahil devine un pion pe o imensă tablă de şah şi-i elimină unul câte unul pe mercenari, cu o armă ultraperformantă, iar romanul curge spre un duel între Gahil şi liderul mercenarilor. Eroul are şi un cuvânt de ordine: „ucide fără ranchiună”. O face chiar şi în ultima sa misiune: pentru a elibera un  grup de occidentali sechestraţi într-o galerie părăsită, în vederea răscumpărării sau decapitării, şi pentru a nu atrage atenţia paznicilor jihadişti, Gacel se aruncă din avionul uşor care-l transporta pe o dună de nisip, se răneşte mortal, dar reuşeşte, înainte să închidă ochii, să-i elibereze pe ostatici. „Ultimul tuareg va fi cel ale cărui  oase se vor usca sub soarele deşertului când va încerca să facă ceva pentru binele altuia; ceilalţi nu sunt decât oameni care se ascund sub un văl.”

Demnitatea pierdută, imigraţia ilegală, lupta pentru putere şi îndeosebi pentru resurse minerale (petrol şi uraniu), problema apei, piaţa neagră, cruzimi, violenţe, decapitări, toate se amestecă într-un roman aproape thriller.

O carte în care se amestecă ficţiunea cu realitatea terifiantă a continentului african. O seamă de critici sapnioli s-au arătat nemulţumiţi de reuşita lui Alberto Vázquez-Figueroa, considerând romanul mai bine realizat faţă de precedentul seriei, dar fără prea mare originalitate.

*) Alberto Vázquez-Figueroa – Ultimul tuareg, Editura Polirom. Traducere  din limba spaniolă şi note de Eugenia Alexe Munteanu