Sabin-Marcu Robu, noul director general al Argus Constanţa

Autor: Dan Grigore Ivan 15.07.2016
Sabin-Marcu Robu, fost director general adjunct, a fost numit în funcţia de director general al Argus Constanţa (UARG), producător de uleiuri vegetale, ca urmare a încetării mandatului fostului director, Ioan Pauna. În 2015, Argus Constanţa a avut venituri totale de 206,3 milioane lei, în creştere cu 18,42% faţă de anul precedent. Cu toate acestea, compania a raportat o pierdere de 1,579 milioane lei, faţă de un profit de 3,5 milioane lei în 2014. Valoarea capitalurilor proprii este de 82,5 milioane lei, astfel indicatorul P/B (Price to Book Value) este supraunitar, respectiv 1,30. Capitalizarea bursieră a producătorului de uleiuri vegetale este de 107,3 milioane lei, după ce titlurile Argus Constanţa s-au apreciat cu 4,90% în şedinţa de joi, ajungând la o cotaţie de 3 lei per acţiune, similară celei de la începutul acestui an. Compania este controlată de SIF Oltenia (SIF 5), cu o deţinere de 86,19%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital alternativă AeRO.