Electric Castle 2016: Bonţida, comuna clujeană care a găzduit festivalul de muzică, a atras de şase ori mai mulţi turişti decât localnici
Peste 120.000 de participanţi au fost înregistraţi în toate cele patru zile ale festivalului de muzică Electric Castle, organizat în perioada 14- 17 iulie în comuna Bonţida din judeţul Cluj, potrivit informaţiilor trimise de organizatori.
În medie, câte 30.000 de oameni au participat în fiecare zi a festivalului, ceea ce înseamnă că turiştii participanţi la Electric Castle au ”crescut” de şase ori populaţia comunei clujene (de circa 4.800 de locuitori).
Un abonament pentru accesul la cele 4 zile de festival (la care se adaugă ziua 0, premergătoare începerii evenimentului) a avut preţuri care au variat între 200 şi circa 400 de lei, în funcţie de perioada achiziţiei. Aproximativ 20.000 de oameni au plătit pentru achiziţia abonamentelor pentru cele 4 zile de Electric Castle. La un preţ mediu de 300 lei per abonament, rezultă că organizatorii Electric Castle, compania Boiler Events, a încasat cel puţin 6 milioane de lei doar din bilete, potrivit estimărilor ZF şi Business Magazin.
Localnicii din Bonţida care şi-au pus casele la dispoziţia turiştilor închiriau spaţii de cazare pentru sume care porneau de la 60-70 de lei/seară.